Campionate

Cum ar putea fi Real Madrid lider, iar Atletico nu ar prinde nici podiumul

FOTO: skysports.it

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Friday, 14 December 2012

Cristiano Ronaldo, Messi şi Falcao sînt consideraţi la ora actuală de mulţi drept cei mai buni fotbalişti din lume. Cei trei sînt liderii echipelor la care evoluează, Real Madrid, Barcelona şi Atletico Madrid.

Starul Barcelonei a marcat 23 de goluri în acest sezon din Primera Division, Falcao a reuşit şi el să puncteze de 16 ori în timp ce vedeta celor de la Real Madrid, Cristiano Ronaldo şi-a trecut şi el numele pe lista marcatorilor de 13 ori. 

Cei 3 superjucători au fost decisivi înmulte momente pentru echipele lor. Jurnaliştii de la Sky Sports şi-au imaginat cum ar fi arătat acum clasamentul din Spania fără contribuţia acestora. 

Fără contribuţia lui Messi, Barcelona nu ar mai fi acum pe primul loc, în timp ce marea rivală, Real Madrid, s-ar bucura de prima poziţie, dovada că Ronaldo nu are "galactici" impactul pe care Messi îl are la Barcelona.  Surprinzătoare este şi decăderea celor de la Atletico, care ar ajunge pe locul 4, Falcao aducînd singur 10 puncte. 

Clasamentul din Primera Division
1. Barcelona 43 puncte
2. Atletico Madrid 37
3. Real Madrid 32
4. Malaga 25
5. Betis 25
6. Levante 24

Clasamentul din Primera fără contribuţia celor 3
1. Real Madrid 30 +14
2. Barcelona +12
3. Betis 29 +2
4. Atletico 27 +6
5. Malaga 26 +14
6. Levante 25 0

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.