International   •   Stranieri   •   BELGIA

Revoluţia lui Mircea » Rednic a transformat-o complet pe Standard Liege. Înainte, pierdea. Cu el, învinge!

Rednic salută fanii din mijlocul jucătorilor // Foto: Guliver/GettyImages

Articol de Theodor Jumătate   —  sâmbătă, 15 decembrie 2012

Antrenorul în vîrstă de 50 de ani a cucerit Belgia cu stilul său. Ziariştii îl numesc revelaţie, iar jucătorii se înclină în faţa lui. Standard a urcat deja 4 locuri: de pe 9 pe 5. Şi continuă să avanseze.

Într-o dimineaţă ceţoasă de luni, pe 29 octombrie, Mircea Rednic ieşea pe teren îmbrăcat în treningul lui Standard, pe care nu îl mai purtase de 16 ani. Dar acum era antrenor, cele cinci sezoane petrecute la Liege pe teren se diluaseră în timp.

A descoperit imaginea dezastrului în alb şi roşu. Echipa avea şase înfrîngeri în 12 etape, coborînd îngrijorător, pe locul 9, mai aproape de retrogradare decît de titlu. Antrenorul Ron Jans tocmai fusese demis. Părăsiţi de fani, jucătorii se certau cu conducătorii. Nimic nu mai mergea.

Atunci a apărut Rednic pe "Sclessin". Şi a început revoluţia.


"Arată-mi ce poţi!"

- A promovat tineri.

După două antrenamente, i-a spus tînărului Batshuayi, un vîrf de 19 ani, "Te-am văzut, ai supercalităţi, trebuie să fii titular la Standard, arată-mi ce poţi!", şi l-a inclus imediat în formula de start. Şi, în primele două meciuri, două victorii, 2-0 la Genk şi 2-0 acasă cu Louvain, puştiul a înscris de fiecare dată. În acelaşi timp, i-a dat încredere totală lui Imoh Ezequiel, un atacant nigerian de 19 ani. Iar acesta e golgeterul valonilor, cu 9 reuşite.

24,2 ani este media de vîrstă a primei echipei din Liege: trei jucători sub 20 de ani, alţi patru sub 25; nici unul nu are 30 de ani

"Pentru antrenor, dăm totul"


- A unit jucătorii.

În prima zi, Rednic i-a adunat pe jucători: "Pentru voi, merg pînă în pînzele albe, dar cer respect. Pentru mine şi pentru club. Vreau să vă sacrificaţi. Am nevoie de ajutorul vostru". Un jurnalist de la cotidianul HLN dezvăluie: "I-a impresionat pe băieţi. Au crezut în el", fapt confirmat şi de mijlocaşul Mpoku (20 de ani): "Monsieur Rednic e foarte apropiat de noi. Pentru antrenor, dăm totul".

"Mircea Rednic este o revelaţie în Belgia. A venit, a văzut, s-a impus, a muncit şi Standard e altă echipă. La club, toţi îi sînt alături" (Het Laatste Nieuws, cotidian belgian)

"Jos pălăria pentru antrenorul nostru. Ne dă încredere la fiecare antrenament. Acum, noi îi dovedim la fiecare meci că merităm încrederea lui" (Paul-Jose Mpoku, mijlocaş Standard)

Doar 3 goluri primite în 7 etape

- A refăcut apărarea

Pînă să vină Rednic, defensiva roş-albă era la pămînt. În 12 partide de campionat, încasase 22 de goluri. O medie de 1,83 goluri pe meci. "Redresarea apărării e unul dintre obiectivele mele imediate", a anunţat Mircea în octombrie. A apropiat liniile, a micşorat spaţiile, blocînd adversarii departe de poartă. Rezultatul? Într-o lună şi jumătate, Standard a mai primit 3 goluri în 7 runde, de cinci ori păstrînd plasa neatinsă.

0,4 este media de goluri primite de Standard în 7 etape cu Mircea Rednic antrenor

După 8 luni, 3-0 acasă!

- A refăcut puterea atacului

Rednic a redat plăcerea de a juca pe "Sclessin". De a ataca şi de a înscrie. Pe 23 noiembrie, la 3-0 cu Lierse, Standard a învins prima oară acasă, după 8 luni, la mai mult de două goluri diferenţă. Şi echipa românului a adunat 16 goluri în 7 întîlniri din ProLeague. Pe cine se bazează antrenorul în ofensivă? Pe trei puştani nărăvaşi cu o vîrstă medie de 19,3 ani: mijlocaşul Mpoku la susţinerea cuplului de vîrfuri Ezequiel şi Batshuayi.

2,28 goluri pe meci a marcat trupa din Liege în ultimele 7 runde din campionat

Apreciat de Ultras Inferno

- A readus fanii alături de echipă.

Dacă suporterii ajunseseră să îi fluiere pe jucători şi pe şefii grupării în octombrie, pentru jocul slab şi pentru rezultate, de cînd a sosit Rednic, chiar şi cei mai fanatici din galerie, membrii facţiunii "Ultras Inferno 96", îi sînt alături antrenorului. Scandîndu-i numele şi susţinînd echipa (locul 5, la doar cinci puncte distanţă de poziţia secundă) la fel ca în 2009. Anul cînd Standard cucerea ultimul său titlu în Belgia. Pe bancă, era tot un român: Ladislau Boloni.

"S-au împlinit 6 săptămîni de cînd sînt aici şi sînt fericit că lucrez cu acest grup. Rămîn exigent însă, vreau mai mult. Dar ca să fim mai buni, trebuie concurenţă pe fiecare post. Am discutat cu preşedintele clubului, mai am nevoie de jucători" (Mircea Rednic, antrenor Standard)

"De la venirea lui Rednic, văd din nou disciplină la Standard. Iar jocul echipei s-a animat. Primele şase se califică în play-off, iar Standard nu va lipsi. Garantez" (Dominique D'Onofrio, fost director tehnic la Standard)

Cinci victorii în campionat

2-0 Genk (d)

2-0 Louvain (a)

1-2 Lokeren (d)

0-0 Waregem (d)

3-0 Lierse (a)

2-0 Beveren (d)

6-1 Charleroi (a)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.