Fotbal   •   Nationala   •   ROMÂNIA - ITALIA OLD BOYS

FOTO Miuţa "tricolorilor" old-boys » Cum a devenit "Meciul Legendelor" dintre Italia '82 şi gloriile tricolore un joc de weekend

+3 Foto
Gino Iorgulescu (56 ani) şi Ioan Adone (52 ani), într-un duel imposibil la "categoria grea"

Articol de Răzvan Luţac   —  sâmbătă, 15 decembrie 2012

Dintre italienii anunţaţi de organizatori au sosit numai Venturin, Bianchi şi Antognoni, doar ultimul component al campioanei mondiale de acum trei decenii. 200 de spectatori s-au bucurat să-i vadă jucînd pe Gică Popescu, Andone, Cămătaru sau Răducioiu.

În Sala Sporturilor din Chiajna, 200 de oameni au aşteptat meciul dintre "squadra azzurra" de acum 30 de ani şi echipa gloriilor României din anii '80-'90. Opriţi de condiţiile meteo din Italia şi de alte angajamente, oaspeţii s-au prezentat însă cu doar un trio: interistul Alessandro Bianchi, torinezul Giorgio Venturin, plus fiorentinul Giancarlo Antognoni.

Mai multe imagini!

Ruptură pentru Balaci, "atac la parchet" pentru Cămătaru

Pe muzica lui Al Bano şi Andrea Bocelli, românii au fost gazde bune şi au acceptat "amestecarea" echipelor. Alături de Antognoni, la "galbeni" au jucat Stelea, Balaci, Chihaia, Belodedici, Gino Iorgulescu, Gică Popescu, Tudorel Stoica şi Tom Cristea.


Marcator şi "pomanagiu" a fost tocmai Gino, unul din organizatori. Din echipa "albilor" (Moraru, Andone, Răducioiu, Prodan, Cămătaru, Venturin, Bianchi, Ilie Stan, Liţă Dumitru), "Cami" s-a remarcat: o căzătură care a detunat parchetul sălii ilfovene!

S-a terminat 7-6 pentru "galbeni", după aproape 40 de minute. Singurul moment trist, accidentarea lui Balaci: ruptură musculară la gamba dreaptă şi pungi cu gheaţă! Leziunea era însă mai veche, de la o altă miuţă între prieteni.

30 de ani au sărbătorit italienii de la cîştigarea titlului mondial în 1982. La un an distanţă, România a învins Italia cu 1-0 în preliminariile CE 1984, gol Boloni.

"E o mare bucurie să repetăm acest meci, după ce anul trecut, la Iaşi, s-a terminat 3-3. Sperăm să ne întîlnim în fiecare an, ne leagă o prietenie adevărată. Meciurile cu românii au fost mereu dificile!" (Giancarlo Antognoni, campion mondial cu Italia în 1982)


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.