Liga 1

Muncesc după ceas » Sporturile de iarnă sînt interzise, grijă mare la mîncare şi băutură, merge şi un fotbal în sală!

Articol de Eduard Apostol  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Jucătorii lui Munti au intrat în vacanţă, dar trebuie să alerge susţinut, o dată la cel mult trei zile


Va fi o vacanţă activă pentru "cîini", care pregătesc încă din perioadă Sărbătorilor ascensiunea către podiumul Ligii 1. Dorinel Munteanu le-a prescris un program de muncă roş-albilor pînă pe 9 ianuarie, data reunirii lotului, iar aceştia trebuie să alerge serios! Înainte de a părăsi cantonamentul de la Săftica, vineri seară, dinamoviştii au intrat în posesia unor pulstestere, ca nişte ceasuri, care să le verifice şi să-i ajute totodată la pregătiri.

"O dată la două-trei zile trebuie să alergăm 20, 30, 40 de minute, în funcţie de jucător. Fie pe bandă, fie afară, fiecare cum poate. Adevărul e că nu poţi să stai doar în casă cu porcul şi cu ţuica în faţă, au trecut vremurile alea! Băgăm nişte «lansate», la puls 120, 130, se poate ajunge şi la 170, 180. «Ceasurile» citesc şi înregistrează parametrii fiecăruia, iar pe 9 ianuarie le aducem la verificare", au comentat jucătorii.

Toţi trebuie să facă acest set de antrenament, chiar şi cei care pleacă în străinătate. Băieţii au scăpat de lucru la sala de forţă, dar n-au voie să practice sporturile de iarnă. În schimb, le este permis să joace fotbal în sală, "cu atenţie, să nu se rupă".

În privinţa alimentaţiei, li s-a transmis să aplice legea moderaţiei. Oricum, cine va depăşi surplusul de 3 kilograme la "cîntarul oficial" al vizitei medicale riscă penalităţi usturătoare.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.