Ieri, în ultima etapă a turului campionatului din Emiratele Arabe Unite, a avut loc un duel între doi foşti antrenori ai Stelei: Zenga versus Olăroiu. Disputa s-a realizat în meciul Al Nasr - Al Ain.
Întîlnirea a fost cîştigată fără drept de apel de Olăroiu, echipa lui impunîndu-se cu scorul de 2-0, graţie golurilor lui Ekoko şi Gyan. Mirel Rădoi a fost integralist pentru trupa antrenată de Oli, iar succesul a însemnat pentru Al Ain, care e campioana en-titre, şi consolidarea primei poziţii, avînd acum un avans de 7 puncte faţă de principala urmăritoare, al Jazira.
În schimb, Al Nasr a coborît pînă pe locul 5, a bifat al 4-lea joc fără succes, iar Walter Zenga e în pericol să fie demis. Olăroiu şi Zenga s-au mai întîlnit şi în urmă cu o lună, disputa de atunci din Cupa Emiratelor Arabe Unite încheindu-se la egalitate, scor 0-0.
Olăroiu nu numai că se apropie de al doilea titlu consecutiv cu Al Ain, dar a reuşit o performanţă incredibilă pînă în acest moment. Are o medie de goluri marcate de aproape 4 goluri pe meci, trupa sa înscriind de nu mai puţin de 49 de ori în 13 etape.
{{text}}