Liga 1

Românul Cadu » Căpitanul CFR-ului vrea să obţină cetăţenie română

Clujenii l-au cumpărat pe Cadu în iunie 2006, contra sumei de 750.000 de euro

Articol de Radu Bichiş  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Căpitanul "feroviarilor" vrea să ia cetăţenia în 2013, solicitîndu-le şefilor campioanei să-l ajute pentru depunerea documentaţiei.

Ricardo Cadu (31 de ani chiar mîine) vrea cu orice preţ să obţină cetăţenia română în 2013 pentru a putea juca pentru selecţionata lui Victor Piţurcă! Fundaşul lusitan i-a rugat deja pe şefii lui CFR să-l ajute în întocmirea dosarului pentru a putea fi înaintat Ministerului Justiţiei.

Cerinţa sa expresă a fost recunoscută de preşedintele clujenilor, Iuliu Mureşan. "Cadu vrea să obţină cetăţenia, a zis-o mereu mai mult ca un semn de recunoaştere şi nu ne-am preocupat foarte tare. Acum însă am avut o nouă discuţie şi ne-a rugat şi pe mine, şi pe Arpi Paszkany să-l ajutăm. I-am promis că vom depune actele şi dosarul la Ministerul Justiţiei, pentru că el are dreptul ,fiind de 7 ani în România şi avînd pe toată perioada un permis de muncă. În mod normal, el ar putea deveni cetăţean român în 2013", a recunoscut Mureşan la "Fotbal Look".

Cadu a fost transferat de clujeni în 2006 de la Boavista Porto, primind banderola de căpitan un an mai tîrziu de la Ioan Andone. "Tot ce am realizat în fotbal este legat de Cluj şi de România, ţară căreia îi sînt recunoscător. România m-a făcut ceea ce sînt, mi-a dat totul. Am cîştigat trofee aici şi, practic, aici am devenit fotbalist. Am jucat în Liga Campionilor datorită României, am cîştigat bani, mi-am schimbat viaţa", a motivat şi Ricardo.

"Nu ştiu dacă Piţurcă îl va avea în vederile sale, dar Cadu merită să joace chiar şi în «naţionala» Portugaliei" (Iuliu Mureşan, preşedinte CFR)

23 de goluri în 169 de meciuri de Liga 1 are Cadu

2,2 milioane de euro e cota lui Cadu, conform transfermarkt.de. Cînd a fost luat de CFR, cota lui era de 800.000 E

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.