Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Peste Ronaldo şi Eto'o! » Dănciulescu are mai multe goluri în campionat decît două foste Baloane de Aur

Ionel Dănciulescu a reușit două treimi din totalul golurilor (149) în tricoul lui Dinamo

Articol de Daniel Scorpie   —  joi, 03 ianuarie 2013

Ajuns rezervă în acest sezon, atacantul dinamovist se află, potrivit IFFHS, pe locul 12 într-un top mondial al marcatorilor în activitate, fiind în compania selectă a lui Raul, Henry şi Rivaldo.

Ionel Dănciulescu se uită în jos la Cristiano Ronaldo, Eto'o şi Totti. Şi nu e nici un fel de glumă: cel mai prolific marcator român în activitate devansează la început de 2013 două foste Baloane de Aur şi pe legendarul căpitan al Romei!

La 36 de ani, atacantul dinamovist e pe locul 12 în topul mondial al golgeterilor activi, publicat de Federaţia Internaţională de Istorie şi Statistică a Fotbalului (IFFHS).

Marginalizat pe banca de rezerve şi intrat în ultimul an de contract, "Corbul" se luptă cu recordurile. Ajuns la doar 30 de goluri de Dudu Georgescu, liderul all-time al marcatorilor în campionatul nostru, Danciu se află într-o companie extrem de selectă în ierarhia IFFHS.


Înaintea lui sînt spaniolul Raul, care scutură plasele porţilor în Qatar, francezul Henry, formidabil şi în MLS, şi brazilianul Rivaldo, ajuns la 40 de ani în Angola, într-un clasament condus de un anonim singaporez născut în Bosnia.

222 de goluri a semnat Dănciulescu în 530 de partide în campionat pentru Electroputere, Dinamo, Altay, Steaua, Shandong Luneng şi Hercules, începînd din sezonul 1993-'94

2 titluri de golgeter al campionatului are Dănciulescu, ambele cu 21 de reuşite şi la Dinamo, în ediţiile 2003-'04 şi 2007-'08. În "naţională" are 8 selecţii şi 2 goluri

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.