Tenis

VIDEO Distrugătorul Ferrer » Spaniolul a făcut o gaură în suprafaţa de joc a turneului de la Doha

Articol de Mirela Neag   —  joi, 03 ianuarie 2013

Jucătorul spaniol a reuşit performanţa de a face o gaură în suprafaţa de joc a turneului de la Doha.

Ieri, turneul internaţional de la Doha, dotat cu premii în valoare totală de 1.054.000 de dolari, a fost întrerupt. Motivul: organizatorii au fost nevoiţi să refacă terenul după ce spaniolul David Ferrer a făcut cu piciorul o gaură în suprafaţa de joc.

Problema a apărut în setul al doilea al meciului dintre Ferrer şi germanul Dustin Brawn, partidă din cadrul primului tur al competiţiei.

Reparaţiile au durat mai bine de o oră, timp în care pentru a întreţine spectatorii, organizatorii au iniţiat pe loc un concurs de cîntat în care s-au întrecut fetele şi băieţii de mingi. În cele din urmă, Ferrer (numărul 5 ATP) s-a impus cu 5-7, 6-3, 6-2.


Cu două zile în urmă, în aceeaşi fază a turneului, Victor Hănescu a fost învins de rusul Nikolai Davîdenko în două seturi, cu 6-2, 6-3, luni.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.