Turneul de la Belgrad a ieşit din calendarul circuitului profesionist. Licenţă competiţiei era deţinută de familia lui Novak Djokovici, care a renunţat la ea, cedînd-o ATP-ului.
România rămâne singura ţară din regiune care are un turneu de tenis masculin, asta după ce organizatorii turneului de la Belgrad au anunţat că acesta nu va mai face parte din calendarul ATP.
"Am luat cea mai raţională decizie, avînd în vedere circumstanţele. Sîntem recunoscători pentru ajutorul pe care l-am primit pentru organizarea lui, care a adus o mulţime de staruri şi multă atenţie pentru Serbia. Din nefericire, nu vom mai putea organiza turneul şi am decis să cedăm licenţa începînd cu 2013", scrie în comunicatul emis de organizatori.
Concursul, ATP 250, trebuia să se desfăşoare între 29 aprilie şi 5 mai 2013, imediat după BRD Năstase-Ţiriac Trophy. În 2009 a avut loc prima ediţie a acestui turneu, care a fost cîştigat chiar de Novak Djokovici, în 2010 s-a impus Sam Querrey, în 2011 Djokovici a cîştigat din nou, iar anul trecut a triumfat Andreas Seppi.
În săptămîna 29 aprilie-5 mai 2013 se vor disputa acum doar două turnee, cel de la Munchen şi cel de la Estoril.
{{text}}