Fotbal   •   Liga 1   •   ANALIZĂ

Doar unul e ca "Făt-Frumos"! » Gazeta vă prezintă cum au evoluat cotele vedetelor din fotbalul românesc în ultimii ani

Cota lui Chiricheş este una din puţinele care au crescut constant în ultimii ani.

Articol de Cătălin Gheorghiu   —  duminică, 06 ianuarie 2013

Cota lui Chiricheş a explodat în ultimul an, preţul său crescînd cu 3,8 milioane de euro, la polul opus aflîndu-se rapidiştii Marius Constantin şi Romeo Surdu.

România se chinuie să exporte fotbalişti în Vest, pe bani mulţi, în condiţiile în care echipa naţională nu s-a mai calificat la nici un turneu final din 2008, iar performanţele cluburilor în competiţiile europene înseamnă maximum ajungerea în primăvară.

Avem un singur reprezentant la o echipă importantă din Europa, Cristi Chivu, la Internazionale Milano. Dar şi acesta a ajuns rezervă, măcinat fiind de accidentări. Chiar şi în aceste condiţii conducătorii de cluburi tot visează să încaseze milioane de euro pe fotbaliştii autohtoni.

Gazeta s-a gîndit să vă prezinte, cu ajutorul celui mai credibil site de evaluare a cotelor jucătorilor, transfermarkt.de, cum a variat cota celor mai importanţi fotbalişti români în ultimii ani şi care sînt campionii la creşteri, dar şi la micşorări de sume de transfer, în funcţie de randamentul lor.


În acest mercato de iarnă, Gigi Becali speră să dea lovitura prin transferul lui Vlad Chiricheş la AC Milan pentru 10 milioane de euro. Adică dublu decît valorează stoperul de 23 de ani conform site-ului transfermarkt.de. Potrivit aceluiaşi site, Chiricheş a avut cea mai mare ascensiune în acest an dintre toţi fotbaliştii din Liga 1.

Din decembrie 2011 şi pînă în prezent, valoarea fundaşului de 23 de ani a crescut cu 3,8 milioane de euro! La polul opus, cea mai cruntă scădere au cunoscut-o rapidiştii Marius Constantin şi Romeo Surdu, a căror cotă s-a depreciat cu 800.000 de euro. De ultimul, giuleştenii s-au şi despărţit!

Rapidul e, de altfel, cu totul în cădere liberă. Dacă ar fi vrut Copos să vîndă fotbalişti din Giuleşti, conform lui transfermarkt.de, ar fi fost promoţie de Crăciun. Evoluţiile dezastruoase ale echipei au scăzut valoarea tuturor jucătorilor!

Stranierii în picaj

Jucătorii români ce evoluează în străinătate nu o duc deloc bine. Doar unuia dintre cei pe care Victor Piţurcă se bazează la echipa naţională i-a crescut cota de piaţă: Bogdan Stancu. În rest, jale! Cea mai mare scădere pe piaţa fotbalului o are Cristi Chivu, retras de sub tricolor şi mai mult accidentat la Inter Milano! Adrian Mutu a ajuns, la 33 de ani, după o carieră prodigioasă, să fie evaluat la numai 900.000 de euro.


Singurul român de succes e în China

Dacă stranierii ce cochetează cu echipa naţională nu o duc deloc bine, avem un reprezentant care i-a înnebunit pe chinezi. Cristian Dănălache a marcat 23 de goluri pentru vicecampioana Jiangsu Sainty şi a reuşit să-şi adjudece titlul de golgeter al primei ligi chineze. Evoluţiile foarte bune i-au triplat şi cota, el fiind evaluat acum de transfermarkt.de la 1,5 milioane de euro, faţă de 500.000 de euro, cît era cota sa de piaţă în 2011, pe cînd evolua pentru israelienii de la Hapoel Bnei Sakhnin.

7 goluri a marcat Bogdan Stancu în acest sezon pentru Orduspor, fiind la doar patru lungimi de liderul din clasamentul golgeterilor, Umut Bulut (Galatasaray)

2,5 milioane de euro pe sezon cîştigă Cristi Chivu la Internazionale Milano, el evoluînd în doar trei partide în acest sezon, în Europa League, Serie A şi Cupa Italiei

3 reuşite are Gabriel Torje pentru Granada în cele 17 partide jucate, fiind cel de-al doilea marcator al echipei, după marocanul Youssef El-Arabi

1 milion de euro este cota de piaţă a lui Gabriel Iancu, transferat de Steaua de la Viitorul. Cu un an în urmă, fotbalistul de 18 ani valora doar 25.000 de euro

600.000 de euro este cota lui Steliano Filip, cel mai promiţător tînăr jucător al lui Dinamo, aceasta dublîndu-se în ultimele patru luni

1.700.000 este cota de piaţă a lui George Ţucudean, fiind dinamovistul care s-a apreciat cu 1,1 milioane de euro în ultimul an

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.