Sporturi   •   Altele   •   TENIS DE MASĂ

Numărul doi în Europa! » La 23 de ani, Elizabeta Samara e printre cele mai bune jucătoare de tenis de masă de pe continent

Articol de Gazeta Sporturilor   —  duminică, 06 ianuarie 2013

UPDATE / Elizabeta Samara a vorbit despre performanţa ei în această seară, la Radio GSP:

"În momentul ăsta presiunea mă sperie. Va fi mult mai greu în 2013 pentru că sînt printre cele mai bune şi toate vor să mă bată. Acum două zile am stat toată noaptea pe internet ca să văd clasamentul actualizat. Simţeam că voi fi într-o poziţie bună. În acest an obiectivele mele sînt medalii la simplu la Europene şi la Mondiale".



_____________



Jucătoarea de tenis de masă Elizabeta Samara este sportiva europeană cu cea mai bună clasare în ierarhia mondială dată publicităţii de Federaţia Internaţională de tenis de masă (ITTF), după Shen Yanfei, jucătoare născută în Asia care reprezintă Spania.






Samara ocupă locul 14 mondial, cel mai bun din carieră, reuşind un salt de patru poziţii. "După rezultatele de la ultimul turneu mă aşteptam să urc în clasament, dar nu atît de mult. Am făcut un salt foarte important, de patru locuri, am adunat multe puncte. Mă bucură foarte mult această poziţie în clasamentul mondial, dar greul de abia acum începe pentru că va fi foarte dificil să mă menţine acolo. Îmi propun pentru noul an să încerc să mă apropii de chinezoaice", a declarat Elizabeta Samara.



În vîrstă de 23 de ani, constănţeanca a avut un an 2012 de excepţie, în care a cîştigat două titluri europene, a jucat finala Cupei Mondiale şi a ajuns pînă în optimile de finală la Jocurile Olimpice de la Londra. A fost desemantă cea mai bună sportivă din Constanţa în 2012, iar în 2011 şi 2012 a fost desemnată cea mai bună jucătoare de tenis de masă din România. Este legitimată la clubul Fenerbahce Istanbul.



Pe primele patru locuri ale clasamentului mondial se află sportive din China, prima poziţie fiind ocupată de Ning Ding.



Sursă: Mediafax

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.