Dinamoviştii continuă să spere la jucători de la ultimele clasate. Acum vor trei severineni: fundaşul stînga Alexandru Giurgiu, plus mijlocaşii Alin Buleică şi Alexandru Neacşa.
De la transferuri de milioane de euro, cum se obişnuiseră fanii "cîinilor" în urmă cu cîţiva ani, cu fotbalişti precum Gabriel Torje, Ianis Zicu, Bogdan Lobonţ ori Gabriel Tamaş, Dinamo a ajuns să aducă fotbalişti de la formaţii ce se zbat să evite retrogradarea!
Asta deoarece clubul traversează o perioadă extrem de precară din punct de vedere financiar, lucru ce nu-i permite lui Cornel Ţălnar să-şi satisfacă nici măcar o poftă în mercato de iarnă.
Cum "Ţînţarul" are nevoie de dubluri pe posturi, acesta s-a reorientat şi a pus ochii pe trei dintre fotbaliştii Severinului. Jucători neplătiţi de şase luni de zile şi care şi-au depus memorii pentru a deveni liberi de contract. Azi, Comisia pentru Soluţionarea Litigiilor urmează să judece cazurile lor:
1. Alexandru Giurgiu (20 de ani) este fundaş stînga si ar putea acoperi eventuala plecare a lui Cristi Pulhac. Mîine, fotbalistul va veni la Bucureşti să semneze. Pentru a-l convinge pe Giurgiu să joace în alb şi roşu, "cîinii" trebuie să dubleze salariul pe care îl cîştigă în Oltenia: 2.500 de euro lunar.
2. Alin Buleică (21 de ani) poate evolua atît ca fundaş, cît şi ca mijlocaş dreapta. Faptul că este polivalent îl recomandă pe fostul fotbalist al Universităţii Craiova şi al Petrolului pentru un transfer în Ştefan cel Mare. Acesta s-a despărţit deja de Severin, unde cîştiga aproximativ 3.000 de euro lunar şi are şi varianta CSMS Iaşi.
3. Alexandru Neacşa (21 de ani) este mijlocaş central şi este dorit în locul lui Boris Galcev, plecat la Botev Plovdiv.
Săptămîna trecută, oficialii clubului bucureştean puseseră ochii pe mai mulţi fotbalişti de la Gloria Bistriţa, Peteleu, Tudose, Canon, Anton, Predescu, dar nici o tranzacţie n-a fost încă finalizată. Între timp, Anton a ales să semneze cu Pandurii, iar ceilalţi tot aşteaptă să fie declaraţi liberi de contract.
2 goluri a marcat Neacşa în cele 14 meciuri jucate la Severin, în acest sezon
450.000 de euro este cota de piaţă a lui Alex Giurgiu, conform transfermarkt.de. Alin Buleică e evaluat la 250.000 E, iar Alex Neacşa la 175.000 euro
ALTE ŞTIRI DESPRE DINAMO:
Mai trag de Avrămia
Dinamo are o mare problemă în apărare, mai exact în zona centrală, unde sînt doar patru stoperi: Srgian Luchin, Dragoş Grigore, Cristi Scutaru şi Marius Ioniţă. "Cîinii" îl vor pe tînărul Adrian Avrămia, de la CSMS Iaşi, însă moldovenii nu vor să se despartă de el pentru mai puţin de 200.000 de euro, plus Andrei Cristea la schimb. Stoperul de 21 de ani a jucat în 8 partide în acest sezon pentru Iaşi.
Salvare din Arabia?
Nicolae Badea este plecat cu afaceri în Qatar, la Doha, dar surse autorizate din cadrul clubului susţin că acesta încearcă să convingă cîţiva şeici să investească la Dinamo. Aceleaşi surse declară şi că preşedintele CA a prins un contract consistent pentru Electroputere Craiova, la care e acţionar, care va fabrica motoare diesel pentru arabi. Şeicii care au finalizat afacerea sînt mari amatori de fotbal şi s-au interesat şi de posibilitatea de a investi la un club din România.
{{text}}