Mallo a suferit o ruptură a ligamentului încrucişat anterior şi spune adio restului sezonului. Fundaşul povesteşte că a fost vizitat la vestiar, imediat după meci, de Cristiano Ronaldo, care s-a interesat de soarta lui şi s-a purtat ca şi cum l-ar fi cunoscut de o viaţă.
"Mi-aduc aminte că Iker Casillas a prins mingea cu mîna, Cristiano s-a demarcat în bandă, a primit balonul de la Iker şi l-a trimis înapoi cu călcîiul. M-am sprijinit în picior, am vrut să mă întorc, dar am simţit că mi-a fugit genunchiul. Am rămas întins pe gazon şi de aici nu-mi mai amintesc prea multe.
Primul lucru care mi-a trecut prin minte a fost să încerc să trag aer în piept, pentru că nu mai eram în stare să respir. Apoi mă rugam să nu fie ceva foarte grav.
Cristiano a făcut un gest foarte frumos. Pentru mine a fost ceva ce nu voi uita niciodată. E ceva ce apreciez şi vreau să-i mulţumesc cu ocazia asta, pentru că pentru mine a fost ceva destul de important. Să vină un fotbalist precum Cristiano şi să-ţi dea tricoul lui e un gest frumos.
Stăteam întins pe targă şi cînd l-am văzut am rămas şocat. M-a întrebat cum mă simt, s-a aşezat lîngă mine, am vorbit, m-a încurajat... Ca şi cum ar fi fost prietenul meu de-o viaţă. E un tip senzaţional, s-a purtat fenomenal cu mine", a mărturisit Mallo la Punto Pelota.
Real Madrid a eliminat-o pe Celta şi o va întîlni în sferturile de finală ale Cupei Regelui pe Valencia.
International • Campionate • CUPA REGELUI SPANIEI
Un adversar îi mulţumeşte lui Cristiano Ronaldo: "A făcut un gest pe care nu-l voi uita niciodată"
Articol de Gazeta Sporturilor — vineri, 11 ianuarie 2013
Meciul dintre Real Madrid şi Celta Vigo a fost destul de tensionat pe alocuri. Unul dintre fundaşii Celtei, Hugo Mallo, 21 de ani, s-a accidentat grav în returul din Cupa Regelui şi va fi indisponibil timp de 6 luni.
{{text}}