Liga 1

MM: înşelat sau trişor? Şi-a pierdut dreptul de semnătură după ce Becali a dezvăluit că Tatu "a păcălit pe cineva din club"

Leandro Tatu va rămîne în continuare în lotul steliştilor.

Articol de Bogdan Vladu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Managerul general a semnat pe contractul de doi ani al brazilianului, activîndu-l fără ştirea lui Becali, motiv pentru care şi-a pierdut dreptul de semnătură în cadrul clubului.

Tatu se întoarce la Steaua, însă în spatele transferului său continuă să apară lucruri dubioase în actele realizate pe axa jucător-agent-clubul Steaua.

Ieri, Gigi Becali a dezvăluit la GSP TV că o persoană din club a fost păcălită de impresarul fotbalistului pentru a activa următorii doi ani de contract şi că Steaua s-a trezit că Tatu a fost fotbalistul roş-albaştrilor în tot acest timp, din luna iunie anul trecut şi pînă acum.

Gigi: "A păcălit pe cineva, nu vă spun pe cine"
"Cu Tatu am făcut de la început un contract pe încă doi ani, dar pe care doar noi puteam să-l activăm. Nu vă spun pe cine a păcălit însă impresarul jucătorului, cum a păcălit, şi i-a luat semnătura. Pe contract trebuia să fie doar semnătura jucătorului, iar noi semnam doar cînd ne decideam. Dar ne-am trezit că agentul avea deja un contract cu semnătura cuiva din clubul nostru! Văzînd asta, am forţat şi noi că n-a venit 5 luni la muncă şi am rupt unilateral contractul ăla. I-am propus o altă variantă de contract ca să nu ne mai judecăm la UEFA. El s-a gîndit şi, în cele din urmă, a ales să accepte să vină pe 10.000 de euro salariu şi 100.000 de euro la semnătură", a spus ieri Becali.

MM a semnat, dar acum nu mai are dreptul
Mihai Stoica e conducătorul echipei care a parafat contractul lui Tatu. Atunci, MM avea drept de semnătură şi iscălitura sa pe documentele deţinute de agentul brazilianului i-a activat practic contractul lui Tatu. Tocmai din acest motiv, Mihai Stoica şi-a pierdut acest privilegiu, de a deţine drept de semnătură pentru Steaua.

Acest lucru se întîmplă la 5 ani şi jumătate de la momentul în care MM a fost dat afară de la Steaua după lucruri asemănătoare: avînd drept de semnătură, a încheiat contracte dubioase în cazul Elton şi Andrey Nazario, prin care angaja clubul să achite sume fabuloase către diverse off-shoruri.

10 mii de euro e salariul lunar pe care îl are Mihai Stoica la Steaua ca manager general

"Îl cunosc foarte bine pe agentul lui Tatu, e un tip foarte inteligent. Steaua nu l-a transferat acum pe Tatu, el a fost tot timpul fotbalistul roş-albaştrilor" (Dinu Gheorghe, preşedinte Astra)

"Tatu e alergic la gol, dacă e la 2 metri de poartă dă sigur pe lîngă ea. Pur şi simplu e anti-gol" (Gigi Becali, patron Steaua)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.