Sporturi   •   Tenis   •   AUSTRALIAN OPEN

Sorţi amestecaţi » Monica Niculescu şi Edina Gallovits, cele mai ghinioniste la tragerea tabloului de la Australian Open

Monica Niculescu va da piept cu liderul WTA.

Articol de Roxana Fleşeru   —  sâmbătă, 12 ianuarie 2013

Românii şi-au aflat adversarii pe care-i vor întîlni în primul tur la Australian Open. Cele mai grele partide le vor avea Monica Niculescu şi Edina Gallovits-Hall, care vor juca împotriva Victoriei Azarenka, respectiv Serenei Williams.

La Melbourne temperaturile sînt foarte ridicate, dar atmosfera va fi şi mai încinsă o dată cu debutul meciurilor de pe tablourile principale ale turneului. Ieri, jucătorii şi-au aflat adversarii. La turneul care debutează mîine, de la ora 2:00, pe tablourile de simplu sînt şi opt români, şase fete şi doi băieţi.

Dintrei ei, cele mai ghinioniste au fost Monica Niculescu şi Edina Gallovits-Hall. Monica va juca în primul tur cu liderul mondial Victoria Azarenka. Cele două s-au întîlnit pînă acum de patru ori, românca reuşind să-i smulgă un singur set, în 2010, la US Open. Nici pentru Edina Gallovits-Hall nu a fost prea favorabilă tragerea la sorţi, ea urmînd să o întîlnească pe Serena Williams, a treia jucătoare a lumii.

Simona Halep va da şi ea peste o favorită, dar nu de calibrul celor două, urmînd să se dueleze cu Sloane Stephens din SUA, cap de serie 29. Alexandra Cadanţu o va avea ca adversară pe Heather Watson, iar Irina Begu pe Arantxa Rus.


Sorana Cîrstea este singura jucătoare din România care e cap de serie. Cotată cu a 27-a şansă la victorie, ea o va întîlni pe Coco Vandeweghe (100 WTA). La masculin, Victor Hănescu va juca şi el împotriva unui favorit, Kei Nishikori din Japonia, în timp ce Adrian Ungur va lupta pentru a merge mai departe cu Evgheni Donskoi (81 ATP).

Adversarii românilor la Australian Open

Feminin

Sorana Cîrstea (27)-Coco Vandeweghe (SUA)

Monica Niculescu-Victoria Azarenka (Blr, 1)

Edina Gallovits-Hall-Serena Williams (SUA, 3)

Simona Halep-Sloane Stephens (SUA, 29)

Alexandra Cadanţu-Heather Watson (MBR)

Irina Camelia Begu-Arantxa Rus (Ola)

Masculin

Victor Hănescu-Kei Nishikori (Jap, 16)

Adrian Ungur- Evgheni Donskoi (Rus)

*Turneul va fi în direct pe Eurosport,


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.