Campionate

Mourinho s-a pierdut din nou cu firea: a lovit în fund un suporter care l-a fotografiat

Articol de Gazeta Sporturilor  —  vineri, 11 ianuarie 2013

O simplă ieşire la mall s-a transformat pentru Jose Mourinho într-o nouă problemă. Antrenorul Realului s-a enervat pe un suporter care s-a postat în faţa lui şi l-a fotografiat insistent.

Mourinho se afla în mall, însoţit de doi bodyguarzi. La un moment dat, un bărbat s-a apropiat de el şi a început să îl fotografieze cu telefonul. În acest moment, portughezul s-a enervat şi l-a lovit cu piciorul în fund. Unul din bodyguarzi a intervenit şi a smuls telefonul din mîinile microbistului cu intenţia de a-l distruge.

Mai mult, se pare că victima lui Mourinho a depus o plîngere "pentru agresiune" împotriva portughezului.

Incidentul a fost confirmat şi de o vînzătoare din mall. "Un client cu un telefon mobil i-a făcut o fotografie lui Mourinho, iar acesta l-a lovit şi i-a smuls telefonul mobil. Ulterior, Mou a plecat de la faţa locului cu mobilul clientului, iar noi am chemat Garda Civilă. Mou a încercat să plece, în grabă din magazin, dar a fost oprit pe drum de agenţi, care l-au legitimat.", a spus aceasta, potrivit digisport.ro.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.