Roş-albaştrii muncesc din greu şi nu realizează! Dacă antrenamentul de dimineaţă a fost anunţat de la început ca fiind unul tare, steliştii speră să se distreze la cel de după-amiază. Şi o fac, însă pentru asta transpiră din greu.
Aseară, Reghecampf i-a împărţit în trei grupe şi i-a provocat la întrecere. Grupa care termina prima de mutat jaloanele era cîştigătoare. Fiecare jucător trebuia să treacă printre picioarele colegilor săi, apoi să alerge în sprint.
Ambiţiile au fost mari, unii au încercat să fure, Rusescu şi Latovlevici fiind prinşi cu mîţa-n sac, iar Chiricheş aproape că a început să plîngă de nervi cînd Reghe i-a penalizat echipa pentru că un coleg de-ai săi trişase.
Chipciu s-a enervat şi el cînd tehnicianul s-a pus involuntar în calea sa: "Mister, nu-i corect!". Tot exerciţiul a durat 10 minute, timp în care fiecare stelist a alergat cel puţin 500 de metri la viteză maximă!
"Popa la viteză stă bine, problema la el e că nu ajunge să înfigă jalonul în băţ" (Gluma serii în cantonamentul Stelei)
{{text}}