Liga 1

Rui Duarte şi-a făcut bagajele şi a plecat din cantonamentul Rapidului: "M-am săturat, mă duc acasă!"

Duarte e dorit de Ronny Levy la Anorthosis Famagusta

Articol de Andrei Crăiţoiu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Rui Duarte (32 de ani) a plecat aseară din România, supărat că n-are cu cine discuta despre rezilierea contractului.

Chiar dacă a fost primul prezent la reunirea echipei, portughezul Rui Duarte a decis aseară să părăsească România şi să nu se mai prezinte la antrenamentele conduse de Marian Rada.

- Salut, Rui, de ce ai plecat din cantonament?
- Vreau să mă duc acasă şi o să văd ce se întîmplă la Rapid de acolo. Am venit la reunire ca să nu mai aud tot felul de persoane care mă critică fără să ştie nimic de situaţia mea. Mi-a ajuns şi mie...

- Mai eşti jucătorul Rapidului?
- Momentan, da. Dar m-am săturat de haosul de aici şi plec. Vreau să-mi rezolv cît mai repede problemele din România şi să termin experienţa asta la Rapid. A fost frumos, dar situaţia de acum e foarte dificilă!

- Ai discutat cu cei din conducere?
- Am ajuns la un acord verbal, sper ca săptămîna viitoare să semnez toate actele prin care să-mi reziliez angajamentul. Le mulţumesc tuturor pentru anii petrecuţi aici, viitorul meu e în altă parte.


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.