Liga 2

A fost interimar la Steaua şi secund la Vaslui, dar acum e în Liga a 3-a » Unde a ajuns Iordănescu Jr.

Articol de Cosmin Sfîrlea  —  luni, 14 ianuarie 2013

Edi Iordănescu, fostul antrenor secund al Stelei şi al Vasluiului a ales în cele din urmă cariera de "principal", fiind numit pe banca tehnică a celor de la Fortuna Brazi, echipă aflată în Liga a III-a, seria a şasea.

"Perioadele petrecute la Steaua, de două ori, şi la Vaslui au fost o etapă în cariera mea. Conjunctura a făcut ca, la un moment dat, să asigur interimatul pe banca tehnică, dar totul s-a terminat.

Pentru mine a fost o experienţă extraordinară să particip la pregătirea unor jocuri cu echipe de calibru, ca Liverpool, Napoli, Schalke sau Inter Milano. Mă simt stăpîn pe mine, aş fi putut să antrenez şi în Liga I, dar sunt adeptul paşilor mici şi vreau să cresc alături de noua mea echipă", a spus Edi Iordănescu, conform Mediafax.

Eduard Iordănescu are licenţa PRO de pe 5 martie 2012, avînd posibilitatea astfel de a fi "principal" în Liga 1. Edi Iordănescu avea doar licenţă A, cea care-i permitea să fie secund în Liga întîi sau maximum antrenor interimar pentru o lună de zile.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.