Fundaşul celor de la Rapid, Octavian Abrudan, a declarat că, ţinînd cont de situaţia delicată din punct de vedere financiar în care se găseşte clubul, obiectivul formaţiei giuleştene pentru partea a doua a campionatului este evitarea retrogradării.
"Văd mai puţini jucători la antrenamente în fiecare zi. Dar ştiam că aşa va fi avînd în vedere situaţia. Asta este, mergem înainte. Situaţia este grea, sper să trecem cu bine peste ea.
Obiectivul nostru este clar menţinerea în prima ligă, trebuie să evităm retrogradarea. Este greu să ne gîndim la locurile de pe podium. Eu zic ca măcar să menţinem diferenţa faţă de echipele din spatele nostru", a spus Octavian Abrudan.
"Ne vom recupera banii pe parcursul a trei ani"
Stoperul aşteaptă să îi fie virat salariul pe luna decembrie deoarece restanţele pe lunile septembrie, octombrie şi noiembrie vor fi recuperate pe parcursul a trei ani. "Noi aşteptăm, pentru că ni s-au făcut nişte promisiuni că ni se vor plăti salariile din decembrie. Aşteptăm să se onoreze această promisiune. Restul salariilor, cele din urmă, am înţeles că am intrat la masa credală. Fiind în insolvenţă, pe parcursul a trei ani am înţeles că se vor recupera şi restanţele", a explicat jucătorul rapidist.
Sursă: Mediafax
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
Show more
Loading ...
Failed to load data.
{{#showContent}} {{#content}}
{{/content}} {{/showContent}}
{{text}}