În 2010, pe cînd încă evolua la Gloria Bistriţa, Hora a fost implicat într-un accident auto, lovind un alt autoturism în Piaţa Avram Iancu din Cluj. Fotbalistul a refuzat testul pentru măsurarea alcoolemiei, însă martorii au susţinut că acesta se află în stare de ebrietate. Probele de sînge recoltate de IML au confirmat însă mărturiile, Hora avînd o alcoolemie de 1 gram la mie.
Pe lîngă acuzaţiile de conducere sub influenţa alcoolului şi refuzul de a i se testa alcoolemia, procurorii i-au întocmit un dosar şi pentru mărturie mincinoasă. Jucătorul declarase iniţial că ar fi băut la un bar, apoi a schimbat declaraţia şi a mărturisit că a băut ţuircă împreună cu tatăl său, pe care l-a dus ulterior la aeroport.
Hora fusese condamnat la sfîrşitul anului trecut de Judecătoria Cluj-Napoca, dar a făcut recurs. A pierdut însă ieri, Curtea de Apel Cluj menţinînd condamnarea iniţială.
Atacantul celor de la CFR Cluj, Ioan Hora, a fost condamnat la 6 luni de închisoare cu suspendare după ce a provocat un accident auto.
{{text}}