Victor Becali îl sfatuieşte pe fostul atacant al Stelei, Florin Costea, să nu refuze oferta pe care acesta o primit-o din partea Chiajnei. Becali îl anunţă că dacă nu reintră repede în circuit, ar putea avea soarta lui Nicolae Mitea.
"Dacă vrea să joace fotbal şi să primească o şansă, să se duca la Chiajna. Dacă aşteaptă echipe mari, le aşteaptă degeaba pentru ca nu vor veni. O să stea si o să ajungă ca Mitea. Poate nu-i mai stă capul la fotbal, s-o gîndi la afaceri" a declarat impresarul.
Costea a părasit formaţia din Ghencea în urmă cu cinci luni. El este dorit de Ilie Stan la Concordia Chiajna însă atacantul a declarat că aşteaptă o ofertă din străinătate.
{{text}}