Liga 1

FOTO Fiarele » Faceţi cunoştinţă cu aparatele care îi chinuiesc pe elevii lui Ţălnar

+6 Foto
Dinamoviștii trag tare de "fiare" în fiecare seară

Articol de Eduard Apostol, Alex Nicodim (foto)  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Dimineaţa pînă în prînz este sectorul rezervat alergărilor "voioase" prin zăpadă pe pantele minunate din Poiana Braşov, iar după-amiază, începînd cu ora 16:30, e antrenament la căldură, în sala de forţă. Acolo apar feţele schimonosite şi sudoare ca în saună!

"Cîinii" iau "fiarele" în piept, pe umeri, "jonglează" cu greutăţile încît ajung istoviţi la cină. Dacă prin pădure mai scapă de glasul necruţător al antrenorului, aici, în cocheta şi năstruşnica sală de fitness, fotbaliştii sînt sub tirul verbal al lui Cornel Ţălnar.

Nimeni nu este menajat, "circuitele" trebuie respectate cu rigurozitate. Scaunele stil baroc sînt folosite ca susţinere pentru a ridica ganterele de diverse greutăţi. Se "lucrează" umeri, piept, "se bagă" picioare fără milă, abdomene şi "echere", totul ca Dinamo să nu mai fie ca domnul Goe din Caragiale!

Unii se vaită din cînd în cînd, fiindcă Ţălnar comandă porţii fără număr pentru "fiarele" lui, aşa cum îi mai alintă pe jucători. Şi cînd te gîndeşti că mai sînt şapte astfel de antrenamente istovitoare pînă la finalul primului cantonament!

"Mai greu la sală"
Dacă există fotbalişti care au "acuzat" duritatea antrenamentelor lui Ţălnar pe pantele albe din Poiană, toţi jucătorii spun la unison că 120 de minute la sala de forţă sînt epuizante de-a dreptul. "Sincer, alergarea e o joacă pe lîngă ce se întîmplă în acea cameră. Au fost doi-trei colegi care nu s-au ţinut prea bine după efort, erau cam istoviţi", a mărturisit Scutaru.

Încă de la primul antrenament, Muşat a fost la un pas să leşine, dar fundaşul stînga a mai fost urmat şi de alţi colegi care au acuzat duritatea pregătirii!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.