Fotbal   •   Liga 1   •   STEAUA

La mila lui Marius Stan! » Rîpă a semnat cu Steaua, dar gălăţenii nu îl lasă să plece dacă nu primesc 200.000 de euro

Rîpă (dreapta) a jucat 14 meciuri în acest sezon la Galaţi

Articol de Andrei Crăiţoiu, Eduard Apostol   —  luni, 21 ianuarie 2013

Rîpă a semnat cu Steaua, dar Gigi refuză să plătească 200.000 de euro, cît cere Oţelul. Jucătorul speră să nu rămînă spectator la Galaţi o jumătate de an de acum înainte.

Cornel Rîpă e prins între Oţelul şi Steaua. El a semnat sîmbătă seară contractul cu roş-albaştrii, deşi mai are angajament cu Galaţiul pînă pe 30 iunie. Şi clubul de la Dunăre e hotărît să se răzbune pe fotbalist, deoarece el a refuzat variante de transfer pe care i le propuseseră şefii Oţelului, afaceri din care fosta campioană ar fi cîştigat 200.000 de euro.

Aceasta e suma cu care Becali l-ar putea debloca pe fundaşul dreapta în vîrstă de 23 de ani, însă unica propunere avansată de Gigi a însemnat numai un sfert din suma pe care o pretind moldovenii. "Dacă mă înţeleg cu ei, îl iau de acum. Dacă nu, vine la vară, care-i problema?", plănuieşte patronul Stelei. Oţelul nu l-a luat pe Rîpă în cantonament şi l-a trimis la echipa a doua, unde riscă să rămînă încă cinci luni de acum înainte.

MM nu l-a vrut

Şi dacă transferul lui s-ar rezolva imediat şi Cornel ar deveni o opţiune inclusiv pentru meciurile cu Ajax, din Europa League, el ar veni la un club al cărui manager general are îndoieli legate de valoarea sa.


Mihai Stoica s-a opus achiziţionării lui Rîpă şi a mai schimbat doar un pic tonul după ce a aflat că Becali a semnat deja cu jucătorul: "Îmi doresc din toată inima mea de stelist să mă fi înşelat şi Cornel să constituie o soluţie pentru cea mai bună echipă din România! Va avea parte de tot sprijinul meu, aşa cum am procedat cu toţi fotbaliştii, indiferent că au fost propuşi de către mine sau nu. Nikolici ştie". Acum un an şi jumătate, MM încercase să-l convingă pe Gigi să nu-l ia nici pe muntenegrean de la Timişoara.

Pe Dănănae l-a distrus!

Dacă-l ia la vară pe Rîpă, Steaua ar primi din nou un fundaş dreapta venit după o perioadă de absenţă. Cu un an în urmă, Becali l-a luat pe Dănănae, care absentase din cauza unei accidentări, apoi fusese rezervă la Tom Tomsk, din Rusia. Rîpă a avut şi el cîteva accidentări în ultimul an şi dintr-un jucător de "naţională" devenise rezervă la Oţelul. Iar acum e în pericol să stea cinci luni fără să joace vreun meci!

Bokila i-a încurcat pe toţi!

Becali a continuat să discute cu agenţii lui Bokila pentru venirea congolezului la Steaua, dar în acelaşi timp, Petrolul e hotărîtă să-l pedepsească pe jucător că a negociat cu Gigi şi cu Rednic, de la Standard Liege, deşi e sub contract. Ploieştenii susţin că atacantul de 24 de ani e plătit la zi şi intenţionează să-l suspende fiindcă după vacanţă n-a revenit la antrenamentele lui Contra, ci a tratat cu alte cluburi. Bokila e împrumutat de la Zulte Waregem pînă în vara viitoare şi Petrolul deţine opţiunea de a-l transfera definitiv, pe care trebuie s-o activeze pînă pe 31 martie.

"Nu ajung 50.000 de euro. Noi nu cerem mult peste ce a propus Gigi Becali, dar dacă nu acceptă ce vrem, jucătorul va sta pînă la vară!" (Narcis Răducan, manager Oţelul)


"Am negociat cu Narcis Răducan, de la Galaţi, dar nu-i înţeleg pe cei de acolo. Îşi fac ambiţia şi-l plătesc pe Rîpă cu 50.000 de euro pînă la vară, în loc să ia banii ăştia de la mine şi să-l lase la Steaua!" (Gigi Becali, patron Steaua)

"Rîpă are de partea lui vîrsta şi experienţa internaţională deja dobîndită. Şi a venit la Steaua fără să stea pe gînduri, nu ca alţi eroi fabricaţi!" (Mihai Stoica, manager Steaua)

Rîpă: "Am semnat fără să stau pe gînduri!"

Rîpă a explicat de ce a semnat cu Steaua şi cum se va impune el ca titular chiar şi în faţa celor care nu-l doresc în Ghencea.

- Cornel, ce reprezintă transferul la Steaua pentru tine?

- Un mare pas înainte. Domnul Gigi Becali m-a sunat, mi-a făcut o ofertă clară, singura, restul au fost discuţii. Eu nu fug după doi iepuri ca să nu prind nici unul, aşa că am ales Steaua. O să vedem mai departe ce va fi, sper ca şi cei de la Oţelul să fie înţelegători.

- Păi, nu prea par!

- N-are rost să mai pierdem timpul degeaba! Eu sînt optimist că vor pricepe ideea. Eu n-am vrut să se ajungă aici. Am înţeles mereu conducerea gălăţeană, dar acum drumurile noastre se separă.

- Ştii că vei avea parte de o presiune fantastică la Steaua, chiar dacă ai luat campionatul cu Galaţiul în 2011?

- Ştiu la ce să mă aştept, nu mi-e teamă. Drumul spre performanţă necesită sacrificii. Eu vreau să ajung pe culmile succesului. Vreau să demonstrez că sînt foarte bun.

- Chiar dacă Mihai Stoica nu te place?

- O să le demonstrez tuturor pe teren că s-au înşelat în privinţa mea şi o să arăt că îmi merit locul la Steaua.

- Viaţa de Bucureşti te-ar putea bulversa?

- Nu cred, am o prietenă stabilă.

- Crezi că vei prinde "dubla" cu Ajax, pe teren?

- Cu sau fără mine, Steaua trebuie şi poate să se califice. Mi-aş dori enorm să joc, dar mai e pînă atunci.

CV - Cornel Rîpă

- 23 de ani

- 1,80 m

- a evoluat în 118 meciuri în Liga 1, marcînd un gol

- are 5 selecţii în echipa naţională

- joacă de 5 ani la Oţelul, singurul club la care a evoluat

- are 5 prezenţe în grupele Ligii Campionilor

- a cîştigat două trofee la Galaţi: titlul şi Supercupa României (ambele în 2011)

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.