International   •   Campionate   •   TRANSFER

Cisse a lăsat Premier League pentru Emiratele Arabe Unite

Articol de Valentin Melci   —  luni, 21 ianuarie 2013

Fost cîştigător de UEFA Champions League în 2004-2005 cu Liverpool, Djibril Cisse a lăsat echipa de pe ultimul loc din Premier League, QPR, pentru a evolua în Qatar.



Fotbalistul de 31 de ani a fost împrumutat de QPR la echipa Al Gharafa, antrenată în prezent de  fostul tehnician al lui Portsmouth, Alain Perrin, pînă la sfîrşitul sezonului.



Conform The Sun, Harry Redknapp, managerul englezilor, a luat această decizie după ce echipa din Londra l-a transferat de curînd pe Loic Remy, pentru 8 milioane de lire, care a şi marcat la debutul său contra lui West Ham.



"Vreau să mulţumesc tuturor fanilor lui QPR şi îmi cer scuze că nu am fost la fel de bun ca anul trecut. Vă mulţumesc pentru susţinere şi aveţi incredere că lucrurile vor merge bine la echipă”, a scris Cisse pe contul său de Twitter.



Djibril Cisse a mai trecut, de-a lungul carierei, pe la echipe precum  Marseille, Panathinaikos sau Lazio şi a îmbrăcat de 21 de ori tricoul londonezilor în acest sezon, marcînd patru goluri.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.