Fotbal   •   Amicale   •   STEAUA - DINAMO KIEV 2-0

Cum au jucat steliştii » Cojocaru a închis poarta, Rusescu eurogol!

Articol de Cătălin Popescu   —  marţi, 22 ianuarie 2013

Steaua a cîştigat cu 2-0 împotriva lui Dinamo Kiev în cel de-al treilea amical disputat în Marbella. Laurenţiu Reghecampf a făcut cîteva modificări în primul "11" obişnuit, titularizîndu-l pe portarul Valentin Cojocaru, introducîndu-l pe Andrei Prepeliţă pe postul de fundaş dreapta şi înlocuindu-l pe Chiricheş, accidentat, cu Florin Gardoş.



Click aici pentru rezumatul VIDEO!

Valentin Cojocaru

S-a descurcat foarte bine, a dat siguranţă defensivei şi a fost sigur pe toate mingile care au ajuns la el. La cei 17 ani ai săi e o speranţă.



Andrei Prepeliţă

Fără presiunea că va fi titular la Amsterdam, avînd în vedere că Steaua l-a luat pe Rîpă, Prepeliţă s-a descurcat mai bine decît a făcut-o cu Celtic, dar, la fel ca şi brazilianul Cruz, nu a riscat mai nimic.



Lukasz Szukala

S-a descurcat foarte bine şi a colaborat perfect cu Gardoş. A cîştigat multe dueluri şi s-a aruncat în faţa mingii la un şut periculos al ucrainenilor, salvîndu-l pe Cojocaru.



Florin Gardoş

A fost cel mai bun meci al său din stagiul din Spania. Nu a greşit deloc şi a rezolvat cu mult calm toate fazele în care a fost implicat. În cîteva rînduri a ieşit cu mingea la picior, creînd superioritate.



Iasmin Latovlevici

În nota sa. Defensiv, s-a achitat bine de sarcini, însă în ofensivă nu i-au ieşit prea multe. A centrat de trei ori, dar nici una dintre mingi n-a ajuns la colegii săi.



Alex Bourceanu

Căpitanul roş-albaştrilor a fost din nou printre cei mai buni de pe teren, arătînd că e unul dintre cei mai constanţi jucători ai Stelei. A recuperat mult şi a pasat bine, ieşindu-i aproape toate mingile lungi pe care le-a trimis.



Mihai Pintilii

N-a mai marcat aşa cum a făcut-o cu Basel, dar s-a achitat bine de sarcini, chiar dacă a fost mai discret decît Bourceanu.



Adi Popa

N-a mai strălucit aşa cum o făcuse cu Celtic. A alergat mult şi a avut o şansă de a marca, dar a trimis peste



Raul Rusescu

Golgeterul şi-a făcut datoria şi aseară, marcînd la o fază care nu spunea nimic. În afara golului, n-a mai trimis însă nici un şut la poartă, dar s-a zbătut mult.



Alex Chipciu

N-a strălucit, dar a alergat din nou foarte mult, creînd panică în banda dreaptă a defensivei ucrainene. A încercat să şuteze de două ori la poartă, dar a fost blocat.



Stefan Nikolici

S-a luptat mult cu fundaşii adverşi, dar a fost prea lent pentru a-i păcăli. A pierdut destule dueluri şi cînd a ajuns în careu s-a complicat în loc să şuteze la poartă.



Cristi Tănase

A arătat din nou o mare poftă de joc, reuşind cîteva driblinguri frumoase. A reuşit să înscrie după o acţiune frumoasă, finalizînd cu mult calm.



Adi Rocha

Nu a fost cu nimic mai bun decît Nikolici, dar putea marca dacă lovitura sa de cap nu se scurgea pe lîngă poartă.



Răzvan Stanca

N-a avut nici o minge grea, iar la prima intervenţie a sa a bîlbîit puţin şutul lui Ţurikov, pe care l-a reţinut în doi timpi.



Lucian Filip

S-a descurcat bine şi e soluţie bună în cazul în care e nevoie de el.



Mihai Costea

Discret pe teren, nu s-a implicat prea mult în joc, dar a reuşit, alături de Rocha, o fază frumoasă, care nu s-a terminat însă cu şut la poartă.



Doru Bratu

A fost sigur în invervenţii şi a arătat o bună anticipare a jocului.



Valeriu Lupu

S-a descurcat bine în banda dreaptă a defensivei, însă n-a avut prea mult de lucru.



Paul Pîrvulescu

Destul de nesigur pe el, a ezitat în cîteva rînduri. La o fază, din cauza lui, Iarmolenko putea înscrie, dar lobul său s-a dus peste poartă.



Cristian Puşcaş

S-a văzut că a avut emoţii, dar cu toate acestea nu i-a fost teamă să-şi asume responsabilitatea ultimei pase.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.