Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

INTERVIU Gabriel Boştină se retrage la 35 de ani: "Spun adio fotbalului. Definitiv!"

Punctul culminant al carierei lui Boștină: semifinala Cupei UEFA cu Middlesbrough

Articol de Cătălin Gheorghiu   —  sâmbătă, 26 ianuarie 2013

Gabriel Boştină (35 de ani) s-a retras de pe gazon, spune că nu se vede antrenor sau conducător şi crede că soluţia de supravieţuire a fotbalului românesc în condiţiile actuale economice este promovarea puştilor talentaţi.

- Gabi, de ce te-ai retras la 34 de ani şi nu ai mai continuat să joci fotbal?

- Eu îmi doream să rămîn la U Cluj, nu voiam să schimb iar echipa, dar patronul n-a mai investit şi aţi văzut ce s-a întîmplat cu echipa din păcate!

- De ce nu ai mers la Severin, oraşul tău natal?

- Nu am fost contactat, deşi mi-am arătat disponibilitatea de a juca gratis, fără să primesc nici un cent! Nu ştiu de ce nu am fost căutat pentru că atunci chiar puteam ajuta echipa, eram pregătit şi conştient că pot ajuta clubul. Repet, fără nici cea mai mică pretenţie financiară!

- Te gîndeşti să te mai întorci pe terenul de fotbal?

- Nu, e prea tîrziu, nu m-am mai antrenat deloc, mi-ar trebui vreo două luni să mă pun la punct fizic. Trebuia să vină şi ziua asta, în care să arunc ghetele de fotbal. Nu eram pregătit moral, dar asta e viaţa, trebuie să mergem înainte.


"M-am maturizat la 27 de ani"

- Nu ai fost un fotbalist căruia să-i placă să facă faza defensivă, ţi-a reproşat vreun antrenor asta?

- Ohooo! Mai toţi antrenorii cu care am lucrat. Pînă la maturizare, adică pînă pe la 26-27 de ani, am avut problema asta, apoi am început să fiu mai responsabil în teren, să mi se dezvolte spiritul de echipă, altfel îi puneam pe ceilalţi în postura de a alerga mai mult. Şi nu e deloc plăcut să alergi cît pentru doi! Deh, am avut şi eu mofturile mele, nu eşti fotbalist dacă nu te răsfeţi un pic.

- Crezi că dacă te-ai fi maturizat mai repede ai fi prins şi un contract în străinătate?

- Dacă ai pretenţii să ajungi la o echipă mare din Europa, trebuie să te maturizezi mai devreme, nu te aşteaptă nimeni în Vest. Îmi pare rău că n-am avut şansa să joc în străinătate. Am avut oferte, dar mereu apărea ceva şi pica totul.

- Care a fost cel mai greu adversar din carieră?

- Olympique Lyon a fost cea mai tare echipă împotriva căreia am evoluat vreodată. Aveau superfotbalişti precum Juninho, Fred, Malouda sau Abidal. O echipă greu de învins şi jucători greu de trecut. Puneau mare preţ pe forţă şi tactică. Noi, românii, sîntem mai certaţi cu sala de forţă, dar am conştientizat că e foarte important să te antrenezi la sală ca să faci faţă la contactele fizice.


- Tu la ce vîrstă ai început să mergi la sala de forţă?

- Cînd am ajuns la Steaua, pe la 25 de ani! M-am decis să îmi dezvolt musculatura cînd am văzut că m-a dat un jucător jos o dată, de două ori. Am zis că a treia oară nu trebuie să mai fiu pe jos! Eu fiind mai firav, mai slăbuţ, pierdeam majoritatea duelurilor fizice.

- Unde te-ai simţit mai bine, la Steaua sau la Dinamo?

- La ambele cluburi. Într-un grup de 20 de persoane, nu poţi să-i ai pe toţi prieteni, mereu vor exista certuri şi prieteni mai buni, amici sau cunoştinţe. Spiritul de grup intervine în cantonament, la antrenamente, pe gazon, dar în timpul liber fiecare iese în oraş cu cine vrea şi cu cine îi place.

"Nu pot fi antrenor"

- Te aşteptai ca un club precum Dinamo să fie aproape de faliment?

- Nu mă aşteptam nici la Bistriţa, Severin sau Universitatea Cluj, dar din păcate problemele sînt îngrijorătoare. Am fost foarte norocos că am prins o perioadă economică bună şi am avut salarii destul de mari. Cînd ai 20 de ani şi nu întreţii o familie, poţi trăi cu 1.500 de euro pe lună, dar de la o vîrstă nu mai ai cum. Acum am o cafenea în Severin şi sînt lansat şi pe alte proiecte nonfotbalistice.

- Care crezi că este reţeta cîştigătoare pentru fotbal în aceste vremuri grele?

- Cred că promovarea tinerilor este cea mai bună soluţie. Puştii nu au salarii foarte mari, pot creşte foarte mult în joc, sînt dornici de performanţă, iar un eventual transfer în străinătate aduce bani buni pentru club. Avînd în vedere situaţia financiară prin care trece fotbalul, varianta sănătoasă şi cea mai la îndemînă este de a promova jucători tineri, cu salarii mici, care pot fi vînduţi apoi pe sume bune

- Nu te-ai gîndit să continui în fotbal ca antrenor?

- Nu mă pasionează să fiu antrenor, nu e pentru mine, mai degrabă aş lucra în scouting, dar în România nu prea există acest domeniu. Aşa că drumul meu se cam desparte de fotbal.

- Era o perioadă în care vorbeai cel puţin cinci limbi străine, cîte ai mai învăţat?

- N-am mai învăţat nici o limbă străină, cele pe care le ştiu îmi sînt de ajuns să mă descurc în orice vacanţă pe care o fac.

"Nu cred că Steaua mai pierde campionatul, e în formă, e bine închegată şi nu văd cine i-ar putea pune piedică. Vaslui, Pandurii şi CFR sînt echipe tari, dar începutul slab de sezon le-a afectat" (Gabriel Boştină)

"Pentru Dinamo e important să redreseze situaţia financiară, nu cred că-i interesează cupele europene, ci de la anul să se poată bate cu Steaua la titlu" (Gabriel Boştină)

4 convocări la echipa naţională a României are Gabriel Boştină

3 trofee a cucerit Boştină în carieră, două titluri şi o Supercupă, toate cu Steaua

Cariera lui Gabi Boştină în Liga 1:

Oţelul Galaţi

Perioada: 1999 - 2002

Meciuri / Goluri: 82 / 2

Steaua

Perioada: 2002 - 2007

Meciuri / Goluri: 117 / 17

Dinamo

Perioada: 2007 - 2010

Meciuri / Goluri: 73 / 2

Universitatea Cluj

Perioada: 2010 - 2012

Meciuri / Goluri: 43 / 5

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.