Fotbal   •   Liga 1   •   STEAUA

FOTO Lungul drum spre autocar » Steliştii au fost asaltaţi de fani după victoria cu Dinamo Kiev

+4 Foto
Reghe abia a reuşit să se suie în autocar după ce a trecut pe lîngă sute de fani.

Articol de Cătălin Popescu   —  miercuri, 23 ianuarie 2013

În Spania, după fiecare meci, steliştii constată cît sînt de iubiţi, ei fiind realmente "hărţuiţi" de fani cînd ies de la vestiare.

Pe Costa del Sol, Steaua se simte cel puţin la fel de iubită ca şi în ţară. Roş-albaştrii sînt urmăriţi la fiecare partidă de pregătire de minimum 200 de suporteri, lucru care i-a şocat şi pe organizatorii turneului la care participă formaţia din Ghencea.

Partidele susţinute de elevii lui Laurenţiu Reghecampf sînt singurele la care se vînd bilete, preţul unui tichet fiind de 5 euro. Indiferent dacă au jucat la San Pedro de Alcantara, aşa cum a fost cu Celtic (1-2), sau la Marbella, cu Basel (1-1) şi cu Dinamo Kiev (2-0), Tănase şi compania au creat isterie la stadion.

După fluierul de final, pentru a ajunge la autocar, steliştii sînt nevoiţi să facă un adevărat tur de forţă printre suporterii lor stabiliţi în Spania. Aceştia îi aşteaptă la ieşire cu aparatul de fotografiat în mînă şi cu pixul în cealaltă.


Toţi sînt solicitaţi la poze şi autografe, dar de o mare atenţie se bucură şi Laurenţiu Reghecampf ori Mihai Stoica. "MM, fă o poză şi cu nevastă-mea!", "Reghe, să nu pleci niciodată de la Steaua" sau "Îi rupem pe ăia de la Ajax" se aude din mulţimea de fani.

Nici unul dintre ei nu scapă fără cel puţin 10 fotografii, iar unii ajung şi la 30! N-au cum să-i dribleze pe fani, iar asta şi pentru că poliţia locală, neobişnuită cu astfel de evenimente, are probleme mari în a le asigura trecerea spre maşină.

"Ne bucură că vin fanii după noi. Chiar dacă uneori sîntem foarte obosiţi, încercăm să-i mulţumim, facem poze cu ei, dăm autografe. E frumos să fii fotbalist la Steaua. Lumea iubeşte această echipă!" (Iasmin Latovlevici, fundaş Steaua)

"Avem o susţinere incredibilă din partea suporterilor din Spania!" (Mihai Stoica, manager general Steaua)


Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.