Liga 1

Transferul lui Rusescu a ajuns pe prima pagină în Spania: "E idol la Steaua"

Articol de Vlad Nedelea  —  Wednesday, 23 January 2013

Golgeterul Stelei, Raul Rusescu, a intrat în atenţia presei din Spania după ce s-a aflat de interesul celor de la FC Sevilla. Cotidianul Estadio Deportivo a publicat un amplu material despre vîrful "roş-albaştrilor", care ar putea ajunge în Primera Division.


"Rusescu este alternativa pentru Alvaro Negredo" a fost titlul de pe prima pagină din cotidianul spaniol. Atacantul celor de la Sevilla a intrat în atenţia unor echipe precum Chelsea, Tottenham, Arsenal sau Dortmund, iar Rusescu ar fi cea mai bună soluţie pentru a-l înlocui pe acesta.

Jurnaliştii spanioli au numai cuvinte de laudă la adresa atacantului Stelei: "Este cel mai bun jucător al anului conform anchetei Gazetei Sporturilor, are 21 de goluri în 28 de meciuri în acest sezon. Este idol într-o echipă în care există fotbalişti căutaţi de marile echipe ale Europei, cum ar fi fundaşul central Chiricheş, mijlocaşul Tănase sau extrema Chipciu". 

La sfîrşitul materialului ibericii fac o analiză a calităţilor lui Rusescu: "Pe lîngă faptul că este un mare golgheter, jucătorul dorit de Sevilla poate să evolueze pe toate posturile din atac, are o viziune foarte bună şi oferă nişte pase excelente. E o variantă excelentă pentru a-l înlocui pe Negredo". 


"Vă pot spune că e vorba de Sevilla, care aşteaptă să-l vîndă pe Negredo, după care prima lor ţintă este Rusescu. Dacă nu îl vînd pe Negredo, nu au bani"
Ioan Becali la DolceSport în urmă cu două zile

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.