Craiova este mai aproape de revenirea în fotbal ca niciodată. Cel mai probabil în vară, aşa cum susţin autorităţile oltene, oraşul care a dat atîţia fotbalişti de legendă va reveni în fotbal. Mai mult, crampoanele noilor echipieri ai grupării alb-albastre vor călca în viitorul apropiat pe un stadion ultramodern, dacă promisiunile Olguţei Vasilescu se vor materializa.
"Din aprilie va începe demolarea stadionului Ion Oblemenco şi vrem ca în doi ani Craiova să aibă un nou stadion, de 5 stele. Va avea o capacitate de 32.000 de locuri şi va fi acoperit. Este ceva în genul celui de la Stuttgart, Mercedes Benz Arena. Pînă atunci, noua echipă va juca pe arena celor de la Extensiv sau CS Severin", a spus Olguţa Vasilescu.
"Sau la Bucureşti, e posibil", a anunţat surpriza Adrian Mititelu, cel care astăzi a bătut în retragere şi va deveni acţionar minoritar la noua Ştiinţa.
Detalii despre Mercedes-Benz Arena, stadionul lui VfB Stuttgart:
(Click aici pentru o vedere panoramică a arenei)
- construit în 1933, dar a fost renovat de 4 ori, în 1949-1951, 1999-2003, 2004-2006 şi în 2009-2011.
- are o capacitate de 60.000 de locuri pentru meciurile din campionat şi 55.000 pentru meciurile internaţionale. Nu are pistă de atletism.
- acoperişul este unic şi foarte uşor de recunoscut, are membrane de PVC, acoperit cu polistiren, destul de rezistent pentru a susţine o greutate de 1000 kilograme pe decimentru pătrat;
- ultima renovare a stadionului a costat 63,5 milioane de euro, conform wikipedia
Şi construcţia noii echipe începe în această primăvară
Oficial, conform spuselor oamenilor implicaţi, bazele noii Universitatea se vor pune tot în aprilie, cînd vor avea loc primele discuţii. "Atunci vom alege conducerea, antrenorii, jucătorii. Vrem să ne înscriem în Liga 1, avem tot dreptul, dacă se vor retrage echipe din campionat. Nu ştim încă de unde vor proveni jucătorii, e prea devreme de precizat".
Faptul că fostul preşedinte al Ştiinţei din anii 90, Marcel Popescu, a participat azi la discuţiile pentru punerea bazelor unui nou club oferă două indicii: acesta are cele mai mari şanse să fie managerul clubului şi se va ocupa şi de aducerea unor jucători inclusiv din străinătate, ştiute fiind relaţiile excelente ale sale în spaţiul portughez. Favorit să preia postul de antrenor este Ilie Balaci, care ar prinde astfel al treilea mandat de principal în Bănie.
Mititelu se ţine tare: "Nu renunţ la război"
Actualul patron de la Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, spune că deşi echipa ar putea reveni, el va continua în paralel procesul cu Sandu.
”Vreau să separ acest război pe care îl am cu mafia care a distrus Craiova şi nu mai doresc să leg şi Universitatea Craiova de acest scandal. Nu e drept faţă de atîţia suporteri să mai ţin echipa în standby doi - trei ani, cît vor mai dura procesele. Nu voi mai fi vioara întîi la noul club, însă rămîn alături de echipă, ca acţionar minoritar".
{{text}}