Liga 1

5 concluzii după primul cantonament » Punctele forte ale Stelei şi motivele de îngrijorare ale lui Reghecampf

Articol de Mădălin Răureanu  —  joi, 24 ianuarie 2013

Steliştii au încheiat primul stagiu de pregătire şi Reghecampf poate trage primele concluzii. După 4 meciuri amicale şi cu 21 de zile rămase pînă la meciul tur cu Ajax, roş-albaştrii şi-au arătat cîteva slăbiciuni, dar şi punctele forte.

5 concluzii după primul cantonament al Stelei:

Rîpă, singura soluţie pe dreapta pentru "dubla" cu Ajax

Fundaşul a evoluat o repriză cu Ferencvaros şi deşi a avut o evoluţie modestă, rămîne singura opţiune pentru postul de fundaş dreapta pentru partidele cu Ajax, din 14 şi 21 februarie. Cum Georgievski este accidentat, Reghecampf va avea ca variantă de rezervă pe acest post pe Prepeliţă, pe care însă Gigi Becali nu vrea să-l mai vadă jucînd acolo: "Să uitaţi de Prepe fundaş dreapta!"

Dependenţi de Bourceanu şi Pintilii

Cuplul "de aur" de la mijlocul terenului e inima Stelei. Bourceanu şi Pintilii au demonstrat şi în acest prim cantonament de ce Gigi Becali îi consideră singurii jucători netransferabili. Excelenţi în defensivă şi cu participări utile la construcţie, cei doi sînt greu de înlocuit cu variantele de rezervă Filip sau Prepeliţă.

Lipsa unui vîrf de valoare

Cu Rocha aflat într-o formă fizică sub nivelul coechipierilor, Steaua se bazează în acest moment doar pe Stefan Nikolici pentru postul de vîrf. Dar muntenegreanul e inconstant şi arată în multe momente ale jocului că nu se pliază pe jocul de posesie dorit de Reghecampf. Mihai Costea nu va fi luat în calcul pentru titularizare, astfel că în acete condiţii, antrenorul roş-albaştrilor mai poate încerca şi varianta cu Rusescu vîrf şi Tănase, Chipciu sau Tatu la susţinere.

Reghe a bătut în cuie sistemul 4-2-3-1

Dacă în tur Reghecampf a încercat şi sistemul 3-4-3, considerat la modă în acest moment, dezastrul cu Stuttgart din grupele Europa League, 1-5, l-a convins să nu mai repete experimentul. În stagiul spaniol, Steaua n-a schimbat în nici un moment al jocurilor amicale distribuţia tactică, adică modulul 4-2-3-1.

Tănase şi Chipciu, aripile de bază

Prin venirile lui Iancu şi Tatu, teoretic s-ar înteţi concurenţa pe benzi. Dar nici Adi Popa nu pare a avea şanse să le ia faţa titularilor Tănase şi Chipciu. Ambii au fost, alături de Rusescu, gurile de foc ale echipei în cele 4 meciuri de pregătire din Spania. Pentru meciul tur cu Ajax, Reghe va fi nevoit să-l folosească pe Adi Popa în banda dreaptă, Dodel fiind suspendat.

Rezultatele Stelei în Spania
Steaua - Celtic 1-2
Steaua - FC Basel 1-1
Steaua - Dinamo Kiev 2-0
Steaua - Ferencvaros 1-2

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.