Dinamo este într-o situaţie dificilă după prima parte a sezonului, iar Steaua este într-o situaţie total diferită, pe primul loc în campionat şi în primăvara Europa League.
Dănuţ Lupu ştie de ce Dinamo a scăzut mult în ultima perioadă: "Unii jucători care sînt acum la Steaua: Chiricheş, Pîrvulescu şi vreo trei pe care nu vreau să-i spun, au fost ca şi transferaţi la Dinamo, însă ei nu au mai ajuns niciodată acolo. De ce? Pentru că, la momentul acela, acţionarii n-au făcut totul că să-i ia.
Eu mi-am dat seama că Dinamo va ajunge rău după ce l-au forţat pe Marius Niculae să plece la Vaslui. Ce mare afacere au făcut cu cele 300.000 de euro primiţi în schimbul lui? Cu toate astea, eu nu cred că Steaua e deja campioană. Aduceţi-vă aminte că anul trecut Dinamo a avut la un moment dat nouă puncte avans şi n-a terminat apoi în primele trei", a declarat Dănuţ Lupu pentru Digi Sport.
De asemenea, Lupu crede că Borcea este unul dintre principalii artizani ai cîştigării Cupei României: "Retragerea lui Borcea este o pierdere foarte mare. Din ce ştiu eu, el se va întoarce curînd ca acţionar. De altfel, Cristi are un merit important în cîştigarea Cupei de anul trecut.
Înaintea finalei, a venit de urgenţă de la Miami şi a stat trei zile la Săftica alături de jucători, asta după ce Bonetti îi făcuse pe unii dintre ei trădători şi sifonari. Cum să mai joci în condiţiile astea? Uitaţi-vă la Meme cum îi apără mereu pe jucătorii Stelei. Dinamo n-are un astfel de om!".
{{text}}