Laurenţiu Reghecampf a fost foarte supărat după înfrîngerea Stelei cu Ferencvaros, 1-2. Antrenorul roş-albaştrilor l-a criticat pe Nikolici pentru eliminarea stupidă, dar a fost dezamăgit şi de atitudinea lui Mihai Costea, intrat pe final.
Reghecampf explică şi de ce nu poate trece cu vederea aceste lucruri, chiar şi în partide de verificare.
"Ne-am îndeplinit obiectivul, a fost un cantonament bazat pe pregătirea fizică, avînd adversari puternici. Eu îmi doream să cîştigăm acest turneu, nu mă interesează că avem un meci oficial sau un amical. Vreau ca jucătorii mei să trateze întotdeauna meciurile la fel, numai că este foarte greu. În ultima zi de pregătire, dacă ai şi un meci important, este dificil, toţi baieţii se gîndeau să ajungă acasă după 14 zile de cantonament", a spus Reghecampf la Dolce Sport.
Antrenorul Stelei dezvăluie că şi Rocha e printre cei ai căror atitudine l-au dezamăgit: "Eram supărat pe Adi Rocha şi pe Mihai Costea, pentru că nu este normal să intri cu o asemenea atitudine. În orice caz, eu am vrut adversari puternici, care să ne pună probleme, nu adversari pe care să îi batem cu 6, 7 la zero şi să nu putem învăţa nimic".
{{text}}