Premierul României, Victor Ponta, a fost prezent astăzi pe parchetul sălii Rapid (Calea Giuleşti) unde a luat parte la meciul demonstrativ de baschet organizat pentru elevii de liceu din Capitală.
Pînă la sfîrşitul lui 2012, Ponta a jucat baschet la Rapid Bucureşti II, în Campionatul Onoare. Alături de politician şi de vedetele Antenei, Mircea Badea şi Victor Ciutacu, s-a aflat şi fosta preşedintă a FRB, Carmen Tocală. Încasările obţinute vor fi donate pentru sprijinirea proiectelor liceenilor.
Premierul Victor Ponta a declarat, în pauza mare a meciului "Confruntarea Greilor", că se bucură de faptul că ideea copiilor a avut succes: "Atmosfera de aici îmi arată că ce fac cei tineri este întotdeauna mai bun decît ce fac ceilalţi". Întrebat cum s-ar evalua în urma prestaţiei din prima jumătate a meciului, premierul a răspuns că doar publicul ar putea să îl evalueze: Sigur, Andrei şi Irina îmi dau notă mare. Important este că ideea a fost foarte frumoasă şi oamenii vin şi la idei frumoase. "Oricum, felicitări lui Badea şi Ciutacu şi mai ales copiilor pentru această idee!", a încheiat premierul.
Antrenorul lotului român de gimnastică, Octavian Belu, a fost prezent la meciul demonstrativ de baschet "Confruntarea Greilor", pregătit pentru a juca. "Mă simt bine, nu am mai jucat baschet de câţiva ani buni, dar îmi face plăcere să reintru în jocul acesta foarte frumos, o să încerc să înscriu şi eu câteva coşuri, nu o să mă bag prea tare în meci, pentru că am avut nişte probleme cu spatele şi nu vreau să recidiveze dar încerc si eu să simt atmosfera şi faptul că sunt aici, prezent la această manifestare, nu poate fi decât un imbold să se mai facă astfel de lucruri. Bine ar fi să avem astfel de întâlniri cu profesionişti ai baschetului dar şi cu oameni care se implică în dezvoltarea sportului, chiar dacă nu sunt practicanţi ai acestei ramure de sport", a spus antrenorul prezent alături de Mariana Bitang la meciul demonstrativ.
Ministrul Tineretului şi Sportului, Nicu Bănicioiu, a fost prezent la "Confruntarea Greilor": "Este destul de echilibrată confruntarea. Au mai şi ratat dar văd că se joacă destul de bine. E foarte bine, ne-am asumat postura de antrenori, dar evenimentul este minunat. La pauză am mai făcut înlocuiri dar nici noi nu ne-am decis cu cine ţinem. La cum văd eu, echipa lui Victor Ciutacu are un mic avantaj. Are o şansă mare. Domnul Victor Ponta văd că nu a obosit până acum, deci e bine. A şi marcat. S-a antrenat. El a fost sportiv, a făcut baschet de performanţă. Nu ştiam că e atât de bun încă", a povestit ministrul. Este minunat că sala este plină, este minunat faptul că sunt atâţia spectatori, mai ales pentru un meci demonstativ, pentru un meci caritabil, este extraordinar".
Vicepreşedintele Federaţiei Române de Atletism, Gabriela Szabo, a fost prezentă la "Confruntarea Greilor", în calitate de suporter:
"Eu ţin cu ambele echipe, de-aia şi sunt aici, să susţin sportul de masă, să îi susţin pe cei care iubesc sportul şi pe toţi cei care joacă astăzi. Mă bucur că s-au adunat atât de mulţi oameni la o astfel de competiţie, pentru un scop nobil şi este minunat să avem atâţia tineri alături de noi. Întotdeauna voi fi alături de oamenii care vor susţine sportul şi un stil de viaţă sănătos. Avem nevoie de asemenea evenimente sportive pentru a arăta tinerilor că sportul ne adună. Avem nevoie să ajutăm, este normal să fim alături de cei care au nevoie de noi şi nu numai prin activităţile sportive trebuie să ne adunăm şi să strângem fonduri. Sunt foarte multe alte proiecte şi evenimente care trebuie puse în aplicare, în folosul societăţii. Nu ne costă nimic."
Fondurile realizate în urma vânzării de bilete şi a donaţiilor vor fi utilizate pentru susţinerea proiectelor de responsabilizare civică ale liceenilor din Bucureşti. Asociatia pentru Relaţii Comunitare a iniţiat în România în anul 2006 programul YouthBank şi coordonează o reţea naţională de parteneri dedicaţi dezvoltării locale a programului, pornind de la un set comun de principii şi standarde.
{{text}}