Sporturi   •   Tenis   •   AUSTRALIAN OPEN

Victorie pentru Victoria! Azarenka a cîştigat din nou la Australian Open!

foto: reuters

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 26 ianuarie 2013

Victoria Azarenka s-a impus pentru a doua oară consecutiv la Australian Open după ce a învins-o pe Li Na în trei seturi, scor 4-6 6-4 6-3.

Chinezoaica a început mai bine partida şi a cîştigat primul set, scor 6-4, un set în care s-au realizat 7 breakuri, 4 pe serva numărului 1 mondial. Ameninţată că ar putea pierde poziţia de lider WTA, bielorusa şi-a ridicat nivelul jocului şi a reuşit două breakuri consecutive în startul manşei secunde. Pînă la urmă s-a impus la fel ca Li Na în primul, scor 6-4, în 58 de minute.

Decisivul a fost plin de suspans, la fel ca ultima finală de mare şlem în care a fost implicată bielorusa, cea de la US Open. Atunci a servit pentru meci, dar a fost întoarsă de Serena Williams şi a pierdut 5-7. Acum a salvat o minge de break la 4-3 şi a închis meciul cu un nou break pe serva lui Li Na.

Este al doilea turneu de mare şlem cîştigat de Azarenka la Australian Open, anul trecut învingînd-o pe Maria Sharapova cu un scor categoric, 6-3 6-0.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.