Dinamo l-a transferat doar pe Dandea în această iarnă, iar Cornel Ţălnar a mai cerut întăriri la formaţie înainte de începerea campionatului.
Astfel, roş-albii sînt foarte aproape să perfecteze transferul brazilianului Yago Andrade de la Flamengo. Brazilianul joacă pe postul de fundaş dreapta şi are doar 20 de ani. Va fi testat de dinamovişti în cantonamentul din Spania, conform presei din Brazilia.
Yago a vorbit despre plecarea la Dinamo: "Am mari aşteptări, e un vis să joc în Europa. Este cel mai mare club din România, mi-a plăcut ceea ce am citit despre ei. Am vrut să joc la Flamengo, dar acum nu s-a putut. Abia aştept să joc în Europa", a spus fotbalistul în presa din Brazilia.
De asemenea, Dinamo este aproape să se înţeleagă cu Ropotan şi Schuller în această săptămînă.
{{text}}