Antrenorul celor de la Molde, Ole Gunnar Solskjaer, a vorbit despre Steaua şi despre şansele pe care roş-albaştrii le au în "dubla" cu Ajax.
Fostul mare jucător al lui Manchester United a rămas impresionat de doi oameni ai Stelei, jucători pe care îi consideră cei mai buni din echipa lui Laurenţiu Reghecampf.
"Mi-a plăcut foarte mult Steaua. Le-am analizat foarte bine evoluţia din meciul cu noi. Tănase este un jucător excelent, dar şi fundaşul central stînga, Vlad Chiricheş", a spus Ole Gunnar Solskjaer la DigiSport.
Norvegianul consideră Steaua o echipă puternică şi mult mai exerimentată decît trupa lui Frank De Boer: "Cred că Steaua are şanse bune cu Ajax. Olandezii sînt foarte tineri şi nu stau foarte bine din punct de vedere fizic, unde Steaua sînt foarte bine pregătiţi. Voi urmări cu mare interes "dubla" dintre cele două", a mai spus norvegianul.
Solskjaer a explicat şi motivele pentru care va sta cu ochii pe meciurile dintre cele două echipe: "Cînd am jucat noi cu Steaua, mi-am dat seama la ce nivel sîntem, iar acum voi vedea ce ne trebuia nouă ca să jucăm de la egal la egal cu ei. Vor fi două meciuri interesante"
{{text}}