Ieri, a început procesul doctorului Fuentes, cel care conducea o reţea de dopaj descoperită de Poliţia iberică în 2006
În 2006, cu cîteva zile înainte de începutul Turului Franţei, o veste a zguduit plutonul. Poliţia spaniolă confiscase 200 de pungi de sînge îmbogăţite cu EPO care aveau pe ele diverse nume ale cicliştilor de top. Lui Jan Ullrich, Ivan Basso sau Santiago Botero le-a fost interzis să mai participe în acel an, ei fiind incluşi în "Operaţiunea Puerto", la fel ca alţi 53 de rutieri. După şapte ani, procesul doctorului Eufemiano Fuentes a început la Madrid. Pînă acum cazul fusese închis de două ori pe motiv că la vremea aceea, în 2006, nu exista în Spania o lege care să interzică dopajul, de aceea Fuentes nu putea fi acuzat decît de periclitarea sănătăţii publice.
Procurorii trebuie să demonstreze că a fost pusă în pericol sănătatea sportivilor. Dacă va fi găsit vinovat, el ar putea primi o pedeapsă de doi ani de închisoare şi interzicerea practicării medicinei timp de alţi doi ani.
Procesul nu a început cum şi-ar fi dorit mulţi, mărturia doctorului spaniol fiind amînată pentru azi. Se pare că procesul va dura pînă în martie, o sentinţă urmînd să fie dată în aprilie, timp în care mai mulţi ciclişti, printre care şi Alberto Contador, vor depune mărturie. Deşi în 2006 s-a vehiculat că pe lista lui Fuentes se găseau fotbalişti şi jucători de tenis, acest proces are legătură doar cu practicile din ciclism. Reprezentanţii din alte sporturi nu au putut fi identificaţi după etichetele de pe pungile de sînge. Agenţia Naţională Antidoping a negat aceste suspiciuni. Spania pregăteşte o nouă lege contra dopajului ca să-şi armonizeze legislaţia cu cea a WADA.
{{text}}