Sporturi   •   Auto   •   INTERVIU

România va fi reprezentată de doi italieni la European Rally Championship » Marco Tempestini: "Îmi doresc să urcăm pe podium la Production Cup"

Articol de Denisa Mărginean   —  marți, 29 ianuarie 2013

Marco şi Simone Tempestini, piloţii echipei Napoca Rally Academy, vor reprezenta România  la European Rally Championship 2013 (ERC). Pentru cei doi campania europeană va începe în Letonia, între 1 şi 3 februarie, cu Raliul Liepaja-Ventspils.

Înainte de a a pleca în Letonia, Marco Tempestini a acordat un amplu interviu pentru Gazeta Sporturilor.

- În scurtă vreme veţi debuta alături de Simone în Campionatul European de Raliuri. Cu ce gânduri vă îndreptaţi spre această mare competiţie?

- Pentru mine şi pentru Dorin Pulpea (copilot) această participare reprezintă o continuare a programului de anul trecut, din Intercontinental Rally Challenge (IRC), când am terminat pe locul 4, după multe probleme tehnice. Acum, când IRC şi Campionatul European au fuzionat, sub umbrela Eurosport, gândul nostru este să fim mai buni decât anul trecut şi să urcăm pe podium la Production Cup şi, de ce nu, să încercăm să aducem Cupa în România. Pentru Simone este primul program complet în afara ţării, este primul an cu noul copilot, Sergiu Itu, fiul lui Sebastian Itu, copilotul lui Marişca. Cei doi, împreună, au 37 de ani, deci cred că este unul dintre cele mai tinere echipaje din lume şi trebuie să câştige experienţă. Simone şi Sergiu vor avea o abordare diferită, dar cred că experienţa, talentul şi viteza îşi vor spune cuvântul şi în ERC.

- Tată şi fiu veţi reprezenta România în această competiţie.  Cred că e o onoare, dar, în acelaşi timp, şi o responsabilitate.

- Eu deja alerg de 4 ani în Europa sub steagul României şi cu acest steag pe maşină am câştigat în 2009 şi 2010 East Europe Fia Cup. Regula FIA spune că pilotul reprezintă ţara care eliberează licenţa sportivă, indiferent de paşaportul lui. Eu am licenţa din România încă din 2006. Pe de altă parte, Simone este un produs 100% românesc, în ceea ce priveşte experienţa şi evoluţia lui în motorsport. A început să conducă în România, aici a avut primele competiţii şi primul lui antrenor este Danny Ungur şi chiar dacă şi el are paşaport italian este un sportiv care trebuie considerat 100% din România. Desigur, este o onoare şi o responsabilitate, dar scopul nostru e să creştem numărul piloţilor români care participă în competiţiile internaţionale. Napoca Rally Academy (NRA), echipa noastră, promovează  tinerii şi anul acesta ne dorim ca Florin Tincescu, al doilea junior, să-şi facă debutul în Europa.


- Pe plan internaţional motorsportul este foarte apreciat şi mult mediatizat, dar putem spune că şi la noi interesul pentru acest sport a crescut. Cât de importantă este prezenţa României la o competiţie de asemenea anvergură?

- Este adevărat, motorsportul din România este într-o continuă creştere în ultimii ani. Este promovat şi mediatizat, dar suntem încă departe de un echilibru între motorsport şi fotbal, sportul rege absolut în presa din România. Totuşi, putem spune că este mult mai bine! Este importantă participarea noastră, cum la fel de important este faptul că francezul Francois Delecour, campionul naţional al României din 2012, şi dublul campion al României, maghiarul Gergo Szabo, vor participa în ERC. Dacă o vor face sub steagul Franţei şi Ungariei, aveam dovada faptului că nivelul din România este foarte competitiv. Speranţa noastră este să fim deschizători de drumuri şi în anii următori să fie mai mulţi piloţi români la start în ERC şi, de ce nu, în WRC.

- Ştiu că aţi început anul în forţă cu o sesiune de teste pe zăpadă  în Finlanda, unde aţi urmat şi cursurile academiei de pilotaj ale legendarului Juha Kankkunen, cvadruplu campion mondial. Cum a fost această perioadă de pregătire?

- Pilotajul pe zăpadă este unul special, dar şi foarte distractiv. Putem spune că ne-a fost de folos  pentru a pregăti cât mai bine debutul nostru în ERC, dar ne-am şi distrat foarte mult. Eu, deja, aveam în cont câteva sute de kilometri pilotaţi pe zăpadă, în cariera mea, dar pentru  Simone era un debut absolut. A fost foarte bine, pentru că a învăţat de la  instructori  foarte buni, cum sunt Juha sau Aki Teiskonen. A învăţat cum şi ce trebuie să facă în proba specială pe zăpadă.

- A urmat, apoi, Covasna Winter Rally. Cât de mult a contat această experienţă, având în vedere că prima etapă din Campionatul European va fi în condiţii asemănătoare?

- Covasna a fost cireaşa de pe tort, clar şi condiţiile meteo au fost foarte asemănătoare cu ce vom întâlni în Letonia, aşa că sigur nu ne putem plânge că nu ne-am pregătit. Asta, din păcate, nu înseamnă că  putem ţinti  prea sus. Cum spuneam, pilotajul pe zăpadă este unul foarte special şi piloţii din ţările nordice, cu care ne vom înfrunta, sunt cei mai buni, dar după această  pregătire măcar ştim ce ne aşteaptă. Având în vedere că raliul va  fi foarte lung, pentru noi este important să ne întorcem acasă cu nişte puncte şi ERC să înceapă bine.

- Cât de important este pentru dumneavostră faptul că Raliul Sibiului a fost inclus de FIA în calendarul Campionatului European de Raliuri 2013?

- Foarte important ! România şi motorsportul din ţara noastră au avut parte de o promovare extraordinară cu Raliul Sibiului în IRC în 2012. Faptul că acest raliu şi-a păstrat locul în  ERC, ne arată cât de bine şi-au făcut treaba organizatorii şi cât de mult le-a plăcut participanţilor la Sibiu. Imaginile prezentate de Eurosport au fost văzute de zeci de milioane de europeni, iar asta a reprezentat o promovare extraordinară pentru România, o ţară a cărei imagine, din păcate, nu este percepută corect în Europa.


- Ştiu că printre maşinile pe care le-aţi pilotat se numără Mitsubishi Evo 3,  Toyota Corolla WRC, Subaru Impreza STI şi Peugeot 207 S2000, dar anul acesta veţi pilota cu modelul Subaru N15 R4. Este aceasta cea mai bună variantă?

- Pentru ERC, sigur că da! Bugetul de care dispunem şi obiectivul principal pentru echipa NRA,  adică revenirea pe primul loc în campionatul naţional pe echipe, ne-a determinat să alegem această variantă. În România voi pilota, la fel ca în ultimele etape de CNR 2012, un model Skoda S2000, probabil mai competitiv decât Subarurile noastre şi de o altă generaţie, dar pentru ERC efortul financiar ar fi fost prea mare.

- În final, un mesaj pentru cititorii noştri, iubitori ai motorsportului şi pentru toţi cei care vă apreciază.

Mesajul meu este că le mulţumim, împreună cu coechipierii mei din Napoca Rally Academy, pentru suportul şi sprijinul continuu pe care-l primim din partea lor. Este foarte important să simţi că fanii şi cei pasionaţi de acest sport sunt lângă tine şi sunt interesaţi de performanţele tale. Vreau să le spun  tinerilor, care conduc maşini zi de zi, fanilor raliurilor şi nu numai, că este foarte important să îşi amintească că ceea ce facem noi în competiţie nu are nicio legătură cu condusul normal pe şosele.  România plăteşte un „tribut” prea mare în numărul de victime în trafic şi, din păcate, mulţi sunt tineri, iar cauzele sunt de multe ori legate de viteza exagerată.  Viteza este frumoasă, însă doar într-un cadru organizat, pe şosele poate să ucidă!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.