Liga 1

Îi bat obrazul lui Ropotan » Dinamo e nevoită să revină asupra unor piste mai vechi pentru postul de închizător

Ropotan s-a antrenat în ultimele săptămîni cu echipa roș-albilor, dar preferă să revină în campionatul rus

Articol de Eduard Apostol, Cătălin Gheorghiu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Ţălnar şi dinamoviştii sînt supăraţi că închizătorul le-a lăsat impresia că va continua în Ştefan cel Mare, cînd, de fapt, el se pregăteşte să semneze cu Krîlia Samara.

Dinamo pierde jucători pe bandă rulantă. Au plecat Pulhac şi Ţucudean, pe lîngă Koulibaly, Alvarez şi Galcev, alţi fotbalişti vînaţi de "cîini" au ales alte formaţii de Liga 1, iar Adrian Ropotan tocmai a anunţat că va pleca la Krîlia Sovetov Samara, cum a informat ediţia print a Gazetei de ieri. Vestea oficializată ieri dimineaţă în vestiar de către mijlocaşul de 26 de ani i-a înfuriat pe dinamovişti.

"M-a dezamăgit crunt. Mi-a promis că stă la noi pînă în vară, iar acum zice că nu mai vine! Că şi-a găsit ceva pe nu ştiu unde şi nu mai urcă în avionul de Spania. Vă daţi seama că am rămas descoperiţi pe postul de închizător! Ziceam că mi-am acoperit şi eu un post... Sperăm să mai rezolvăm ceva în Spania, ne-ar mai trebui şi un fundaş stînga!", a răbufnit ieri Cornel Ţălnar.

Ropotan s-a apărat în faţa antrenorului: "Eu niciodată nu am declarat ferm şi clar că mă întorc la Dinamo, am spus doar că vă mulţumesc că mă lăsaţi să mă pregătesc cu echipa. E vorba şi de viitorul meu aici".

Trebuie să scoată banii
Roş-albii vor reintra pe piste mai vechi, în timp ce diverşi impresari caută alte soluţii. Dinamo a mai tatonat pentru aducerea fie a macedoneanului Ostoja Stjepanovici (28 de ani), fie a lui Alexandru Neacşa (21 de ani). Ultimul e liber de contract după despărţirea de Severin şi i-ar costa pe roş-albi doar 5.000 de euro la semnătură, plus un contract de 4.000 de euro lunar. Stjepanovici e mai scump, întrucît Vardar Skopje solicită 50.000 de euro pentru transferul său, iar fotbalistul vrea 7.000 de euro pe lună.

25.000 de euro pe lună va cîştiga Ropotan în Rusia. Dinamo îi oferea ceva mai mult de un sfert

ALTE ŞTIRI DESPRE DINAMO:

Diabate n-o uită pe Dinamo
Coleg cu Ţucudean şi cu Cristea sub comanda lui Rednic, la Standard, Zie Diabate şi-a amintit despre perioada petrecută în Ştefan cel Mare: "Mi-a plăcut în România, m-a ajutat în carieră. Am momente frumoase de acolo, mai ales după victorii, unele în Europa, cînd suporterii ne aşteptau la vestiar şi ne felicitau".

Pleacă tot cu promisiuni
"Cîinii" decolează azi în Spania pentru un cantonament pînă în 17 februarie, cu amicale împotriva lui Lech Poznan, Atletico Paranaense, Legia Varşovia şi Dinamo Kiev. Jucătorii au primit asigurări din partea acţionarilor că-şi vor primi două salarii restante din cele patru. "Nu s-a pus problema unei greve sau să nu joace, ştiu şi ei că fotbalul îi va ajuta în viaţă, indiferent ce e acum la club. Doar problema financiară există la Dinamo, în rest, totul e în regulă", a comentat Ţălnar.

Inbox
- "Cîinii" au decis să-i ia în cantonamentul din Spania pe puştii Manyur, Ioniţă, Roman, Burnea, Rotariu şi Stănescu.
- Indiferent de situaţia clubului, Ţălnar a spus că nu are de gînd să plece: "În 37 de ani de cînd sînt eu la Dinamo, niciodată n-a fost o asemenea situaţie. Dar nu voi părăsi niciodată echipa, «cîinii» adevăraţi rămîn, altfel se alege praful".

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.