Chiar dacă Paulo Sergio a folosit o formulă pigmentată cu multe rezerve, clujenii au clacat aseară şi au căzut testul cu ucrainenii în doar trei minute din prima parte. Două ieşiri eronate la ofsaid ale fundaşilor centrali, completate de poziţionarea greşită a lui Camora, i-au adus pe elevii lui Juande Ramos în poziţii ideale de a înscrie, Matheus şi Selezniov amendînd spaţiile largi din defensiva vişinie.
Buimăciţi de încasarea celor două goluri, "feroviarii" şi-au pierdut de tot busola. Stăncioiu a completat recitalul trăsnit (16, 18). Doar reluarea în bară din startul partidei a lui Maah (2) şi apoi trasorul lui Weldon spre vinclu (44) au salvat senzaţia de vacanţă din jocul ardelenilor.
La pauză, tonalitatea lui Paulo Sergio a căpătat altă rezonanţă, însă ocaziile la poarta lui Şelihov au venit din două lovituri libere plasate ale lui Rada (51, 79). Tînărul Păun a fost blocat în careu, Liviu Ganea a reluat şi el spre buturi, dar ultima zvîcnire i-a aparţinut lui Maftei, ajuns în careul advers (89). Rezultatul a rămas cel stabilit încă de la pauză, consemnînd prima înfrîngere din stagiul spaniol pentru campioana României.
"Chiar dacă am pierdut, nu am motive să fiu nemulţumit pentru că nu urmărim un palmares în amicale. Nu a mers jocul la mijloc, nu am avut aceeaşi atitudine ca a adversarului, dar nu trebuie să judecăm prea aspru acest rezultat"
Iuliu Mureşan, preşedinte CFR
CFR Cluj - Dnepr
Au marcat: Weldon (44) / Matheus (25), Selezniov (28)
CFR: Stăncioiu - Ivo Pinto, Maftei, I. Rada, Camora - G. Mureşan, Celestino - Maah, Muniru, Hora - Weldon. Antrenor: Paulo Sergio. Au mai jucat: Godemeche, Bjelanovici, Sepsi, L. Ganea, Păun
Fotbal • Liga 1 • CFR - Dnepr 1-2
Un singur trasor » Golul lui Weldon a salvat impresia de vacanţă din jocul clujenilor
Articol de Radu Bichiş — sâmbătă, 02 februarie 2013
Primele semne de îngrijorare la CFR înaintea "dublei" cu Inter Milano (14/21 februarie), din Europa League.
{{text}}