Liga 1

VIDEO + FOTO Mai e mult şi drumu'-i încă greu » Puştii Rapidului au supravieţuit o repriză cu titularii lui Rubin, seniorii au bătut rezervele

Articol de Alex Nicodim (foto), Gabriel Berceanu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Păun şi Călin s-au sufocat în jumătatea proprie în faţa lui M'Vila şi Rondon, dar un amestec de tineri şi fotbalişti rodaţi, plus Roman în forma de aseară, nu sună rău în Giuleşti

VIDEO cu golul lui Grigorie


"Virgile, mai culcă-te pe jos, să mai respire copiii! Nu vezi că ăştia vin ca hoardele peste noi?!" Era minutul 10 şi un hîtru din staff-ul Rapidului punea diagnosticul potrivit printr-un îndemn spre Drăghia. Puştii lui Rada au fost fixaţi precum insectele nervoase şi fără aripi în propriu careu, însă au rezistat! După ezitări şi clipe de haos, au strîns rîndurile, iar Vasile în flancul stîng şi Dăescu pe post de stoper au dat semne de jucători adevăraţi.

Click aici pentru FOTO de la meci!

A ieşit bine pînă la pauză, un egal de pus ca prefaţă la atlasul suferinţei. Dar a ieşit. Rubin a băgat rezervele, Rada a marşat cu Grigorie şi Roman. Ultimul a părut echilibrat şi inspirat, a limpezit golul din avanposturi, în vreme ce Grigorie a marcat şi a blocat forţa unei echipe de Champions League. Rapid n-a părut echipă de cupele europene, dar din aluatul unor promisiuni şi din revenirea unor maturi, se poate închega ceva bun. Bine, să vină şi nişte bancnote.

Rapid - Rubin Kazan (Rusia, I) 1-0
A marcat: Grigorie (76)
Rapid: Drăghia - Wallace, Dăescu, Abrudan, N. Vasile - Fl. Matei, Al. Coman, C. Păun, Călin, Ciolacu - Martin. Antrenor: Marian Rada. Au intrat pe parcurs: Mişa, M. Roman, Grigorie, N. Grigore, I. Voicu, Oros

"Nu am de ce să mă bucur, e doar o etapă reuşită. Contează mult pentru tineri, iar pe elanul lor mă bazez ca să ajungem la nivelul necesar returului în Liga 1"
Marian Rada, antrenor Rapid

"Copiii Rapidului au mers perfect din punct de vedere defensiv, dar lipseşte claritatea de la mijloc în sus. Contează şi că am avut patru accidentaţi: Pancu, Mardare, Stoica şi Herea"
Marian Rada, antrenor Rapid

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.