Handbal

Iulia Curea şi Adriana Nechita s-au simţit neputincioase la înfrîngerea Oltchimului: "Nu am avut mingi pe extreme!"

Articol de Marian Ursescu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Iulia Curea şi Adriana Nechita nu au marcat nici un gol, dar nici nu au primit mingi pe care să le fructifice!


Cred însă că echipa e principala vinovată, că toate fetele sînt vinovate în egală măsură. "E foarte greu de digerat o astfel de înfrîngere. Ne pare rău pentru acest eşec, dar la felul în care am evoluat, nu aveam cum să cîştigăm. La acest nivel, în Liga Campionilor, să faci atîtea greşeli, nu e permis", spune extrema dreapta Adriana Nechita.

"S-a jucat prea individual, nu am avut acţiuni pe extreme, am aglomerat tot jocul în centru. Nici în superioritate numerică nu am fost în stare să marcăm", a adăugat Iulia Curea. Nici apărarea nu a făcut un meci bun. "Ne-am uitat la ele cum trec pe lîngă noi, am fos prea moi, nu am fost concentrate", subliniază Nechita. "Ceva am pregătit toată săptămîna şi altceva am jucat în meci! Poate am cedat şi datorită presiunii, dar nu avem nici o scuză", mărturiseşte Curea.

"Ferencvaros nu ne-a surprins cu nimic, ela au jucat ce ştiam, dar noi ne-am bătut singure. Ce să faci cînd noi le-am dat mingile în mînă? Ele au jucat calm, nu s-au grăbit. Noi făceam două pase aruncam la poartă! Sper să ne revenim în meciurile viitoare, e doar începutul şi nu e nimic pierdut", a încheiat Nechita.

"Nu puteam să cîştigăm un meci jucînd doar în ultimele zece minute. Trebuie să ridicăm capul din pămînt şi să ne mobilizăm pentru următoarele partide"
Ionela Stanca, pivot Oltchim

19 februarie 2012 e data ultimei înfrîngeri suferite de Oltchim pe teren propriu, 24-34 cu Buducnost Podgorica, echipa care avea să cîştige Liga Campionilor

12 pase greşite au dat vîlcencele în meciul de aseară. Cele mai multe, cinci, au fost trimise de vedeta Katarina Bulatovici

18 de greşeli tehnice au făcut vîlcencele în partida de aseară: pase la adversari, paşi, forţări în atac

"Am făcut multe greşeli, am dat multe pase la intercepţie, ne-am făcut jocul din ce în ce mai greu. Noi ne-am băgat în pămînt şi nu ne-am mai putut ridica. Trebuia să jucăm mai relaxat, mai calm. Luăm înfrîngerea ca pe un duş rece şi vom vedea ce putem face în partidele viitoare"
Oana Manea, pivot Oltchim

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.