Nationala

Pantilimon dezvăluie punctul slab al naţionalei şi asul din mînecă pentru meciul cu Ungaria: "Cu setea de turnee batem la Budapesta!"

Panti cîştigă 800.000 de euro pe an la City, pentru care are 2 meciuri din 4 fără gol primit în acest sezon

Articol de Gabriel Berceanu  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Portarul lui City, care a început fotbalul ca jucător de cîmp, spune că a rămas băiatul "care îşi rupea coatele pe asfalt", deşi activează la unul din cele mai bogate cluburi din lume.

"Panti" vine ultimul de la masă în holul hotelului "naţionalei", iar impresia de "colos rece" dispare în trei secunde. Costel e un copil mare, îşi trage mînecile tricoului peste palme şi zîmbeşte ghiduş cînd îşi aminteşte cum a devenit goalkeeper. Cu un espresso care pare liliputan lîngă el, omul lui City e o picătură de firesc şi francheţe: "Sînt băiat credincios. Am renunţat la superstiţiile de portar. Cînd nu se transpun în realitate, încep să-ţi facă probleme".

"Nu regret că n-am ajuns un Zigici"
S-a întunecat o singură dată, evitînd să vorbească despre 1-4 cu Polonia. "Am văzut rezumatul. Nu sînt eu omul să judec. E bine că n-a contat în clasamentul FIFA şi că băieţii au intrat în contact cu ce înseamnă naţionala. Două lucruri clare: aici e alt nivel, iar ei sînt fotbalişti talentaţi. Acum au la ce să se raporteze", parează Costel.

Puţini ştiu că jucătorul campioanei Angliei a început fotbalul departe de buturi, iar cea mai mare calitatea a lui era tehnica, în ciuda staturii: "Nu regret că n-am ajuns un Zigici:) Îmi lipseşte doar bucuria golului, dar aceea e o parte din copilăria fiecăruia. Tehnica m-a ajutat însă în poartă!"

Şcoala italiană şi teama nr. 1
Ce s-a schimbat la omul care din prima diurnă la "naţionala" de juniori cumpăra o pereche de adidaşi, iar restul de bani îi dădea tatălui? "Sînt acelaşi băiat care îşi rupea coatele pe asfalt. City nu mi-a luat principiile: îmi respect aproapele şi nu jignesc". Dar ceva s-a modificat, măcar profsional: "Mă pregătesc în şcoala italiană, staff-ul lui City e plin de italieni. E diferit modul de abordare a pregătirii în general, accentul se pune pe tehnica portarului".

În ciuda staturii sale, fazele fixe îi dau fiori: "Nu întîlneşti de zece ori pe meci dueluri "unu la unu". Acestea sînt ca penalty-urile pentru mine! Aşa că parcă mai concentrat sînt la fazele fixe, unde pericolul e aproape inevitabil"

"Să construim mai atent la nivel psihic"
Simt că ar vorbi ore în şir despre detalii de goalkeeper, dar şi pe noi ne "frige" ceva: meciul cu Ungaria şi Campionatul Mondial. "Ştiu că maghiarii au ratat multe turnee finale, dar setea generaţiei mele de a ajunge la un Mondial e mai mare şi asta va face diferenţa, pentru că valoric nu e un dezechilibru mare", tranşează "Panti".

Ceva-ceva tot ne lipseşte, iar Costel nuanţează: "Totul e ok fizic, calitatea există fără îndoială, dar la psihic trebuie să construim mai atent. Şi poate că nu ar trebui să luăm ca reper absolut, de fiecare dată, generaţia lui Hagi!"

E sigur: fără spectatori cu Ungaria!
FIFA a hotărît: meciul dintre Ungaria şi România, programat pe 22 martie la Budapesta (ora 21:30), se va juca fără spectatori! Decizia fusese luată în ianuarie, după ce, la un meci Ungaria - Israel (1-1, august 2012) , fanii ungurilor au afişat bannere antisemite şi au scandat împotriva oaspeţilor. Ieri seară, forul internaţional a hotărît să respingă recursul făcut de Federaţia Maghiară.

Se vînd bilete pentru Olanda
FRF a pus în vînzare bilete pentru jocul cu Olanda (Amsterdam ArenA, 26 martie, 21:30). Vînzarea se face, pînă pe 20 februarie, pe site-ul . Preţul unui bilet este de 22,5 euro, la care se vor adăuga taxe de procesare şi de curierat rapid. Fanii români au rezervat un sector în peluza nord a Amsterdam ArenA.

"Poate că deznodămîntul partidei cu Polonia se va transforma, culmea, într-un avantaj pentru cei care au fost pe teren" (Costel Pantilimon)

"Nu sînt tipul de goalkeeper care se plictiseşte cînd nu are faze la poartă. Eu prefer să termin partida «pe zero», şi fără şut la poartă, dacă se poate. Dacă vreau să mă joc, nu-i nimic, mai iau o minge acasă! :)" (Costel Pantilimon)

2 meciuri fără gol primit are "Panti" la City în acest sezon, din totalul de 4 partide în care a apărat (două în Cupa Angliei, una în Cupa Ligii şi una în Supercupă)

800.000 euro pe an cîştigă Pantilimon la City, club pentru care joacă din august 2011

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.