Fotbal   •   Liga 2   •   LIGA B

Jucători cu ştate vechi în Liga 1 s-au adunat la CS Buftea » Li s-ar putea alătura şi Daminuţă

Articol de Victor Vrînceanu   —  miercuri, 06 februarie 2013

Mai mulţi jucători cu care am fost obişnuiţi ani de zile cu derby-urile Ligii 1 activează acum la echipa de pe locul 12 din Liga a 2-a.

Valentin Bădoi, fost jucător al echipelor Rapid, Steaua, Timişoara sau Universitatea Craiova este antrenorul principal al echipei din Buftea. Tehnicianul în vîrstă de 37 de ani incearcă salvarea de la retrogradare, cu ajutorul mai multor fotbalişti care au strîns de-a lungul timpului un numar mare de meciuri în primul eşalon fotbalistic romînesc şi chiar în alte campionate puternice. Gemenii Artavazd şi Arman Karamyan (33 de ani) au bifate în CV echipe ca Rapid, Steaua, Timişoara, Urziceni sau Arsenal Kyev.



În apărare îl putem găsi pe fostul căpitan al echipei Dinamo, Giani Kiriţă (35), care este şi campion al Turciei cu Bursaspor.

Între buturi este fostul goalkeeper al Braşovului şi al Vasluiului, Cristian Hăisan (31). Un alt jucător interesant este Cristian Daminuţă (22). Jucătorul deţinut de AC Milan aşteaptă oferte din partea echipelor din Liga 1, dar în cazul în care acestea întîrzie să apară, va rămîne sub comanda lui Bădoi.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.