Sporturi   •   Baschet   •   CSM TÎRGOVIŞTE

Seară magică » CSM Tîrgovişte a învins aseară cu 72-64 pe Good Angels Kosice şi s-a calificat în "optimile" Euroligii

Gabi Mărginean a fost din nou MVP-ul campioanei României

Articol de Marian Ursescu   —  joi, 07 februarie 2013

Campioana României, CSM Tîrgovişte, a reuşit in extremis calificarea în optimile de finală ale Euroligii feminine.

Dîmboviţencele aveau neapărată nevoie de victorie în faţa liderului grupei B, campioana Slovaciei, Good Angels Kosice. Au intrat extrem de motivate şi determinate pe teren şi au condus de la un capăt la altul disputa.



Primul sfert a fost cel mai reuşit pentru elevele lui Florin Nini. Au condus cu 21-13, iar pînă la pauză diferenţa a crescut la 12 puncte: 37-25.



Slovacele au revenit în sfertul 3 pînă la trei puncte distanţă, aducînd din nou suspansul în sala de la Tîrgovişte. Gabi Mărginean (21 de puncte), americancele Matee Ajavon (14) şi Jillian Robbins (10) au ţinut meciul sub control în ultimele zece minute. Tîrgovişte a cîştigat cu 72-64 şi a terminat pe locul 5 în grupa B, după 4 victorii şi 8 înfrîngeri.



Clasament grupa B

1. Good Angels Kosice 21p

2. Fenerbahce Istanbul 21p

3. Nadejda Orenburg 20p

4. Famila Schio 19p

5. CSM Tîrgovişte 16p

6. Uniqa Sopron 15p

7. Arras Pays D'artois 14p

* primele 5 clasate s-au calificat în "optimi"

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.