Campionate

Jamie Carragher agaţă ghetele în cui » Marele regret: n-a reuşit să cîştige titlul în Premier League

Articol de Victor Vrînceanu  —  Thursday, 07 February 2013

Unul dintre jucătorii-simbol al echipei Liverpool a decis să-şi încheie cariera de fotbalist în vară conform site-ului oficial al clubului.


Fundaşul "cormoranilor" ajuns la vîrsta de 35 de ani a evoluat doar pentru Liverpool, adunînd în perioada 1996 - 2013 peste 700 de apariţii, iar pentru naţionala "Albionului" 38 de selecţii. Este foarte probabil ca pînă la sfîrşitul sezonului să mai adune prezenţe în tricoul celor de la Liverpool. În toată cariera sa profesionistă a reuşit să-şi treacă în CV mai multe trofee printre care FA Cup (2000 - 2001; 2005 - 2006), Cupa Ligii (2000 - 2001; 2002 - 2003; 2011 - 2012), UEFA Champions League (2004 - 2005), Cupa UEFA (2000 - 2001), Supercupa Europei (2001; 2005). Deşi a reuşit să bifeze o diversitate de trofee, fundaşul nu a reuşit să cîştige campionatul englez nici măcar o dată.

Carragher a declarat că sezonul în curs este ultimul în tricoul lui Liverpool şi ultimul ca fotbalist profesionist.

Fotbalistul a mai spus că se va dedica total pentru Liverpool pînă la sfîrşitul sezonului aşa cum a facut-o în toată cariera sa, începînd cu vîrsta de 9 ani. Jamie a mai ţinut să precizeze că face acest anunţ acum pentru a scuti antrenorul sau clubul să raspundă la întrebări legate de viitorul său.

După retragerea sa de pe gazon, este posibil ca Jamie să urmeze o carieră în media.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.