CSM Tîrgovişte s-a calificat între primele 16 echipe ale Europei, deşi în iarnă a pierdut antrenorul şi şase jucătoare, iar bugetul s-a redus cu 40 la sută.
Sezonul trecut, Florin Nini cucerea din postura de antrenor principal cu CSM Tîrgovişte Cupa şi campionatul. În vară, echipa a fost înscrisă în Euroligă, iar "principal" a fost instalat grecul Dikeolaukos. Cînd au apărut problemele financiare, Dikeolaukos a fost dat afară, iar Nini a fost reinstalat antrenor principal.
- Mai speraţi în calificare?
- După ce am pierdut la Arras în ultima secundă şi în cazul în care urma să jucăm cu liderul grupei, vă daţi seama că era foarte greu. Dar am crezut! Chiar dacă nu ni se dădeau multe şanse. Dar s-a demonstrat că în baschet poţi cîştiga şi cu inima. Că importante nu sînt două-trei jucătoare de valoare, ci evoluţia întregii echipe. Le mulţumesc fetelor pentru că am obţinut împreună cel mai important rezultat din cariera mea. Şi a lor, cred.
- În iarnă, au plecat mai multe jucătoare şi antrenorul principal.
- Da, au fost acele probleme financiare. Nu ştiu exact, dar am auzit că s-a tăiat 40 la sută din buget. Au plecat antrenorul şi 6 jucătoare, dintre care 3 evoluau în primele 5: Babkina, Currie şi Bielica. Plus Flori Diaconu, jucătoare de bază anul trecut.
- E corect spus că Tîrgovişte are buget de 10 ori mai mic decît Good Angels Kosice?
- Nu ştiu cît au ele. Nici noi nu ştiu cît mai avem.
- Se vorbeşte de 10 milioane de euro în cazul lor.
- Nu cred că mai avem un milion după reducerea de la finalul anului trecut. Dar mie nu-mi place să compar bugete. De exemplu, cred că bugetul lui Spartak Moscova, pe care o vom întîlni în turul următor, se duce undeva spre 15 milioane. Ar însemna să nu ne mai prezentăm!
- Vă prezentaţi?
- Nu ne ducem la tăiere! Mergem să dăm tot ce putem la Moscova. Se joacă pe sistemul "2 din 3". Iar la Tîrgovişte vreau să fie o zi mare pentru baschet, fiindcă va veni una dintre cele mai mari echipe din istorie.
Nu se tem de rusoaice
Liderul echipei CSM Tîrgovişte, Gabriela Mărginean, a fost MVP şi în meciul decisiv pentru calificarea în "optimile" Euroligii, cu Good Angels Kosice. "Am intrat pe teren doar cu gîndul să cîştigăm, am jucat ca o echipă, am dat ce am avut mai bun din noi şi am reuşit o victorie meritată", a declarat Mărginean. Nu se sperie de următorul adversar, Spartak Moscova, cîştigătoare în patru rînduri a Euroligii. "Sînt şanse de calificare, dar contează foarte mult de forma pe care o prinzi în seara jocului. În ciuda istoriei şi a renumelor celor de la Spartak, nu are de ce să ne fie teamă de ele şi sper să ajungem şi mai sus, chiar în semifinalele Euroligii". (Costin Mihai, Tîrgovişte)
Duel cu Spartak Moscova
Calificarea istorică a celor de la Tîrgovişte în optimile de finală ale Euroligii feminine i-a scos în cale campioanei României cea mai valoroasă echipă a continentului: Spartak Moscova Region. Spartak a cucerit de patru ori consecutiv cea mai importantă competiţie, între 2007 şi 2010, în 2011 a jucat finala, iar anul trecut a terminat a 6-a. Fostul patron al echipei, Şabtai Kalmanovici, a fost ucis în centrul Moscovei în noiembrie 2009, împuşcat fiind în propria maşină, o limuzină Mercedes. Incidentul s-a produs lîngă biroul prim-ministrului de-atunci al Rusiei, actualul preşedinte Vladimir Putin. Incidentul nu a afectat echipa, care a cîştigat Euroliga în 2010.
17,5 puncte pe meci e media reuşită de Gabi Mărginean în Euroligă
{{text}}