GSP special   •   Diverse   •   promo

Exclusiv print » Povestea românului care a regizat deschiderea Mondialului din 1982

Articol de Gazeta Sporturilor   —  vineri, 08 februarie 2013

Regizorul român Hero Lupescu (1927-2007), omul care aranja spectacolele omagiale de 1 Mai şi 23 August, a organizat în 1982 festivitatea de începere a CM din Spania.



În timpul festivităţii concepute de el, a tremurat lîngă regele Juan Carlos din cauza unei ameninţări cu bombă!  Juan Antonio Samaranch, capul CIO, i-a oferit "Colanul de Argint" în 1984, în acelaşi timp cu Nadia şi înaintea lui Ceauşescu. A fost decorat de Regele Marocului în uralele a peste 70.000 de oameni.



Întrebarea microbistului ne stă pe buze: cum a ajuns un român să conceapă spectacolul de deschidere? Răspunsul l-a dat chiar Lupescu, pentru TVR Cultural: "Am regizat spectacolul Daciadei din 1979. A fost prezent şi preşedintele CIO, Samaranch. A fost impresionat, a întrebat cine a făcut totul! Marele meu noroc a fost că o cunoşteam pe traducătoarea lui", rememora Hero. Peste două luni, pe adresa din Cotroceni sosea o scrisoare: "Spectacolul de la Daciadă ne-a impresionat plăcut. Vă invităm să realizaţi reprezentaţia pentru CM de fotbal, Barcelona, 1982!".



A spus "da" fără ezitare. Soţia sa povesteşte: "Habar nu avea ce îl aşteaptă. Era puţin timorat. După o vreme, l-au sunat să-l întrebe de cîţi oameni are nevoie şi cîţi bani îi trebuie". A cerut 6000 de persoane, însă problema era la bani, "nu ştia cît să le ceară!". S-a sfătuit şi a cerut 25.000 $. "I-au dat suma imediat, sigur primea mai mult dacă avea pretenţii!", rememorează nevasta. Cu cinci luni înainte de startul competiţiei, a început repetiţiile.

Văduva regizorului povesteşte în Gazeta de azi episoade inedite din cariera soţului său, iar materialul va putea fi citit în ediţia tipărită a ziarului, nu şi pe site!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.