Codaşa seriei B2 se simte peste tot acasă: a jucat la Zlatna, Bistriţa, Baia Mare, a negociat mutarea la Sebiş, Jimbolia ori Timişoara, acum va evolua la Sibiu!
Dinamo vrea să joace meciurile de acasă pe diferite stadioane din ţară, însă ideea nu e originală! FC Maramureş, ultimul loc în seria a doua din L2, a schimbat recent casa pentru a patra oară în acelaşi sezon: va juca la Sibiu, sub titulatura ACS FC Internaţional Universitar Sibiu!
Timişoara, obiectiv ratat
"Nu eram sprijinit de autorităţile locale. Fotbalul nu contează într-un oraş în care rugby-ul, handbalul şi voleiul sînt la putere", explică preşedintele băimărenilor, Dan Hotico. De vara trecută, echipa şi-a căutat oraş de adopţie. A început în vestul ţării. Cu ghinion: variantele Jimbolia şi Sebiş au picat. Ultimii organizaseră amicale cu Baia Mare înaintea aşteptatei fuziuni! Nici soluţia Timişoara n-a fost cu noroc, în oraş s-a mutat promovata ACS Recaş.
Turneu în Transilvania
Prima destinaţie certă a fost Zlatna. S-a pus în discuţie şi schimbarea denumirii în Minaur Alba Zlatna. Dar colaborarea a încetat după doar o etapă: echipa a ajuns la Bistriţa! Motivul? "Gloria avea o datorie către Baia Mare în contul transferului lui Bota. Aşa că maramureşenii au scăpat de plătit chiria pe stadion", s-a vehiculat în presa locală. Dar pribegia n-a durat mult: la începutul lunii octombrie, FC-ul a revenit pe propriul stadion!
"Să rămînem în Ardeal"
Problemele n-au contenit însă. "Condiţiile de la Baia Mare nu ne-au ajutat pentru licenţiere: n-aveam terenuri de antrenament, sală, nimic!", spune Hotico. Aşa că, profitînd de dispariţia Voinţei, a mutat echipa la Sibiu. A patra descălecare în doar cinci luni! "Sînt sigur că vom juca acolo din retur. Dacă nu, avem soluţii de rezervă. E bine că rămînem în Ardeal", a conchis oficialul.
Navetă Galaţi - Bucureşti - Baia Mare
Iar peregrinările prin ţară l-au transformat pe portarul Bogdan Olaru (24 de ani) într-un caz special: venea la Baia Mare direct de la Galaţi, 1.300 kilometri dus-întors! Recunoaşte: "A fost o aventură! Plecam de dimineaţă de la Galaţi. Ajungeam pe după-amiază la Bucureşti, stăteam trei ore, iar la Baia Mare soseam a doua zi dimineaţă! Mergeam 24 de ore la cuşetă! Totul a început cu cîteva zile înaintea sezonului. Plătisem chirie pe două luni pentru o locuinţă în Baia Mare, plus un avans. Cînd, surpriză! Ne-am mutat la Zlatna!".
Chirie cu peripeţii
Şi-a găsit un apartament de închiriat şi la Alba Iulia. La fel, aceleaşi proceduri, chirie plătită, casă pregătită. Dar situaţia s-a repetat: "Vă daţi seama cum m-am simţit cînd am aflat că ne mutăm iar, după doar o etapă! Am preferat să mă întorc la Galaţi, veneam de acolo doar pentru meciuri". Obosit, s-a despărţit de băimăreni în această iarnă: "Le plăteam şi antrenorul cu portarii, dar nu îi acuz. Măcar există voinţă!".
Balaj, sfătuitorul noii echipe
Hotico spune că oraşul maramureşean nu va rămîne fără echipă: "Există un nou proiect al municipalităţii. Echipa se va numi FCM. Va fi implicat şi Cristi Balaj, el e preşedinte la AJF". Balaj a recunoscut că ajută noua echipă, însă doar cu vorbe bune: "Nu pot să fiu implicat, nu îmi permite funcţia. Le mai dau cîte un sfat, e în folosul fotbalului din judeţ!".
Scoşi la vînzare pe site-ul oficial
Anul trecut, Dan Hotico a fost hotărît să vîndă clubul şi fiecare jucător în parte. Totuşi, anunţul a fost făcut într-un mod neobişnuit: pe site-ul oficial al echipei! "Sîntem dispuşi să cedăm clubul şi jucătorii - în parte sau în întregime - în condiţii negociabile", suna anunţul făcut de preşedinte. Pentru a fi contactat, Hotico şi-a pus la dispoziţie şi numărul de telefon!
"După ce FC-ul a dispărut, am vrut să nu îi las pe maramureşeni fără echipă, să nu zică lumea că am fost groparul fotbalului băimărean" (Dan Hotico, preşedinte Internaţional Sibiu)
"Veneam cu trenul de la Galaţi pentru a nu obosi. Vă daţi seama ce însemna să conduc 600 de kilometri înainte şi după un meci?" (Bogdan Olaru, fost portar FC Maramureş)
{{text}}